Dor de duca- Povestea excursiei de 1 mai din Muntii Apuseni

Dor de duca- Povestea excursiei de 1 mai din Muntii Apuseni

De Bianca Radut

Anul acesta mi-am propus sa fiu mai mult plecata de acasa, in natura, mai conectata cu pamantul, cu padurile, cu animalele, cu tot ce inseamna pur si salbatic. Zis si facut!

Pentru ca nu imi place frigul si iarna, am asteptat sa vina primavara pentru a incepe drumetiile pe munte – ceea ce nu am mai facut de cand eram eleva in generala, si au trecut aproape 20 de ani de atunci! Nu-i bai, m-am apucat serios de mers la sala si tras de fiare pentru a-mi creste rezistenta la efort, crezand ca ma va ajuta sa tin pasul cu cei deja obisnuiti sa mearga in trasee montane.

Si cum a venit primavara, am promis solemn ca voi inaugura mersul pe munte de 1 mai. Am intors pe dos si am rascolit internetul si facebookul pentru excursii organizate si dupa o analiza extrem de rigururoasa m-am decis sa merg in drumetia organizata de Club Montan Apuseni la Salciua de Jos in tabara Adeona, desi nu cunosteam pe nimeni si era prima mea iesire de acest gen dupa foarte mult timp. Stiam ca am facut o alegere buna atunci cand am intrebat pe pagina comunitatii daca are cineva un sac de dormit in plus – doar de rezerva -si s-au oferit oameni care sa imi imprumute unul, si, Dan Moisa- organizatorul principal – m-a pus in legatura cu Ionut Plesa-unul dintre ghizi,care s-a oferit sa ma ajute cu parcatul masinii in Turda daca veneam cu masina – eu fiind din Tg Mures.

In dimineata zilei de 29 aprilie, autocarul m-a preluat din autogara din Turda- unde am ajuns cu un alt microbus, si unde Ionut de altfel ma astepta. Am ajuns pe la ora 9:15 in satul de unde urma sa incepem drumetia spre Scarita Belioara. Excursia s-a organizat atat pe 3 zile cat si pe o zi, astfel ca am fost un grup numeros de vreo 70 de persoane. Spre surprinderea mea, erau oameni de toate varstele, de la foarte tineri la trecuti de prima tinerete, ceea ce m-a bucurat enorm, preocuparea pentru miscare si natura nu are varsta!

Am inceput drumetia pe la 9:30, urcand incet, pe drum de tara spre traseul montan. Dan era in fata si Ionut in spatele grupului, cu instructiuni foarte clare ca nimeni sa nu mearga in fata sau spatele ghizilor si orice problema avem sa ii anuntam sa ne astepte. S-au facut 2 opriri pana efectiv am inceput sa urcam pe culmi. Pana aici, toate bune si frumoase! Eu stiam ca va fi un traseu dificil care presupune diferente mari de nivel, dar doar atunci cand efectiv am inceput sa urcam pe stanci am vazut ce inseamna o diferenta de nivel si cat de solicitant poate fi. Tot antrenamentul meu la sala mi se parea ca a fost degeaba! Am urcat pret de cateva ore, pe stanci si apoi pe drum de pasune,pana cand am ajuns sus la altitudinea de 1380 de metri. Am facut si pauze, destule cat sa golesc tot pachetul pe care mi l-am pregatit de acasa, adica vreo 3 sendviciuri, un baton proteic, 2 ciocolati si o banana. Chiar a fost un efort intens! In drum spre creste am dat si de zapada, ce-I drept, foarte putina, de stane cu oi si capre, chiar si de un sarpe pe care cativa participanti l-au fotografiat. Grupul numeros s-a fragmentat, fiecare in ritmul lui, cativa au renuntat pe la jumatate, dar toti am ajuns in siguranta sus, mai mult de atat, cei mai experimentati m-au ajutat enorm, nu doar pe mine ci si pe ceilallti pentru care urcatul pe stanci nu e tocmai usor. Si eu am vrut sa renunt, m-au trecut multe ganduri de genul “ce caut eu aici”, sau “cine m-a pus, nu mai merg in viata mea”, dar pana la urma am gasit in mine puterea de a merge mai departe, amintindu-mi de ce am inceput drumetia si cat de mult mi-am dorit sa fiu in mijlocul naturii. Dar odata ajunsa pe creste, vazand peisajele si natura in forma ei cea mai pura, mi-au trecut toate gandurile negative si am inceput sa simt frumusetea locurilor, aerul curat, privelistea, bucuria oamenilor , pacea si linistea de acolo…e un sentiment foarte frumos! Nu am zabovit mult acolo, din pacate incepuse sa picure! Am avut noroc ca au fost doar picuri si nu s-a pornit o ploaie torentiala, asa cum se anuntase ca va fi vremea. Cand am inceput sa coboram Dan ne-a aratat imprejurimile si ne-a povestit cate ceva despre istoria locurilor. S-au mai facut fotografii pe creste si apoi am inceput sa coboram, de data aceasta prin padure. Alta aventura aici! Din pacate in acea zona a ars padurea, pe o raza de cativa km sunt doar copaci arsi, taiati si radacini, facand traversarea extrem de dificila. Am coborat efectiv prin padure, pe o noua diferenta foarte mare de nivel, unde din nou am intampinat probleme atat fizice cat si la nivel mental; solul aluneca foarte tare, fiind umed si alunecos din cauza picaturilor de ploaie, dar si extrem de inclinat, ceea ce facea deplasarea foarte greoaie. Au fost cateva momente in care m-am oprit pentru ca efectiv simteam ca nu ma mai ascultau picioarele dar in cele din urma am reusit sa ajung la drumul de tara de la pornire care de data aceasta mi s-a parut mult prea lung si abia asteptam sa ajungem la autocar! am ajuns in cele din urma in jur de ora 18 la sosea, si dupa aproape 9 ore de drumetie,cand am vazut autocarul parca l-am vazut pe Dumnezeu!

Ne-am pornit spre Salciua, si dupa un drum de vreo ora am ajuns la complexul Adeona, unde am fost repartizati pe camere si ni s-a comunicat orarul de seara. Complexul este foarte bine amplasat in inima muntilor, cu cabanute de lemn cu baie proprie si sala de mese separata. Seara am luat cina care a fost nemaipomenita, si nu doar din cauza efortului depus, ci pentru ca s-a simtit ca mancarea este sanatoasa, cu ingrediente locale si gatita traditional, gazdele complexului extrem de primitoare, bautura din partea casei, glume, voie buna. Petrecerea s-a extins datorita festivalului Floare de Folk, la care eu nu am luat parte, fiind extrem de obosita, am adormit rapid, dupa cina.

A doua zi, trezirea a fost grea, inainte de 8 dimineata, pentru a servi micul dejun la ora 8. La micul dejun, bufet suedez cu de toate, cel mai imprtant, cafeaua de dimineata! A fost o zi in care unii au ramas in camere, sa se refaca dupa un traseu obositor din ziua precedenta si mai ales dupa o noapte de petrecere. Pentru aceasta zi am facut un traseu lejer, urcand pana la Manastirea Sfanta Paraschiva unde am pus lumanari pentru cei dragi si ne-am rugat, apoi am urcat pana la Huda lui Papara, am traversat raul Aries , am admirat mica cascada, am facut cateva poze si apoi ne-am intors pentru a lua cina devreme, la ora 18:00. Cina, in stil traditional, cu ciorba de fasole boabe cu afumatura si ceapa, bineinteles, ne-a incantat simturile si papilele gustative. Dupa cina lumea s-a adunat la Caminul cultural din Salciua de Jos pentru recitaluri in cadrul festivalului Floare de Folk. Grupul mare a pornit in drumetie dimineata la ora 10 pe un cer noros si cu storipi de ploaie, dar dupa o ora de urcus a ajuns la Vanatare, un ponor imens cu o cascada deosebita, care aduna 3 paraie ce au sapat stanca, formand pestera Huda lui Papara. De aici grupul s-a indreptat spre Huda lui Papara si Schitul sub Piatra, unde ne-am intalnit cu toti.

De 1 Mai ne-am trezit mai fresh si mai odihniti, unii, :), am luat micul dejun, si ne-am impachetat de plecare, autocarul urmand sa ne ia bagajele mari la ora 10:00. Ne-am luat ramas bun de la gazde intr-un stil tot traditional, cu o melodie folk, s-au facut poze, s-a fuzionat cu grupul venit doar pentru excursia de o zi, si am plecat pe jos, in jurul orei 10:30 spre cascada Sipotele. In acelasi tandem, Dan in fata, Ionut in spate, un grup la fel de numeros ca si la Scarita-Belioara. Drumul pana la cascada a fost relativ mai usor, urcarea nu mi s-a parut abrupta, a fost doar o portiune de vreo 10 metri care era alunecoasa, aveam experienta deja! Am vazut stancile de unde izvorasc izvoarele, am luat apa potabila, ne-am oprit in poiana Bedeleului, de unde urma sa coboram inspre cascade, insotiti fiind de un caine de la o stana, care statea drept paznic! Aici Dan ne-a povestit despre cascade, istoria masivului Bedeleu, despre imprejurimi; dupa pauza de masa, am inceput coborarea spre cascada; cand am ajuns la cascada, parca am intrat intr-o alta lume, m-a fascinat frumusetea si puritatea locului. Aerul era atat de curat, apa atat de limpede, peisajul mirific! s-au facut foarte multe poze, am zabovit ceva timp acolo! Traseul presupunea sa coboram pana jos de tot, sa vedem toata salba de cascade si apoi sa urcam din nou, dar doar cativa dintre noi au ales sa o faca, ceilalalti s-au intors in poiana. Si acum a inceput aventura pentru mine! am coborat efectiv pe cascada in jos, prin apa, pe stanci, care erau la fel de abrupte ca cele de la Scarita, doar ca erau prin apa. De data aceasta, mi-a placut foarte mult, nu am simtit nici un blocaj mental sau fizic, sa fi fost oare ciocolata intreaga consumata la micul dejun? Intrucat am fost doar cativa care am coborat si am urcat, am mers alaturi de Dan care a fost mereu in fata, aratandu-ne pe unde sa calcam, si bineinteles, acelasi ajutor reciproc din partea colegilor de drumetie. Am ajuns inapoi in poiana dupa ora 14:00 si am pornit inspre valea Ariesului prin paduri si pasuni. Coborarea prin padure a fost din nou dificila, de data asta pentru ca erau foarte multi arbusti cazuti, solul era umed si alunecos, o adevarata provocare! Din fericire am lasat in urma repede padurile,ultima parte a traseului am parcurs-o pe pasuni, cu multi scaieti, arbusti si vegetatie cu tepi, dar peisaje superbe care merita tot efortul! in ultima ora,am trecut prin satele de pe valea Ariseului, traseu cu drum de tara, stani si catelusi mici si mari. Autocarul ne astepta la sosea, langa valea Ariesului, de unde am plecat spre Turda undeva pe la 17:45, lasand in urma amintiri, locuri minunate si mai ales oameni deosebiti. Eu am ajuns in autogara la timp pentru a prinde legatura spre Tg Mures, extrem de obosita, dar fericita ca
mi-am depasit limitele si am facut lucruri extraordinare de care nu m-as fi vazut niciodata capabila.

Acum, dupa cateva zile, ma ia dorul de duca, de colindat si cutreierat munti si dealuri, de stat si admirat privelisti, de urcat si coborat…Daneee vreau si eu un loc la Negrileasa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *