Cocoșul de munte – Tetrao urogallus
Western Caperrcaillie
O specie pe care e greu să o întâlnești la munte, dar odată ce ai văzut-o îți rămâne în memorie datorită frumuseții ei! În Munții Apuseni există populații numeroase de cocoș de munte. Specia este ocrotită!
Regnul : Animalia
Clasa : Aves
Ordinul : Galliformes
Familia : Phasianidae
Fenul : Tetrao
Specia: Tetrao urogallus
Distribuție
“Este o specie palearctică, euro-siberiană, boreo- alpină, care este răspândită în mod neuniform.
Este prezentă la est de Urali, arealul său întinzându-se în zona pădurii taiga până la fluviul Lena, spre vest până în estul Franței și din nordul peninsulei Scandinave spre sud până în Alpii italieni, Carpații sud – estici, Munții Rodopi și Alpii Dinarici. Mici populații mai există în Scoția,
Pirinei și munții Cantabrici. În România este o specie larg răspândită în pădurile de conifere, în special în cele de molid din Carpați; lipsește însă din arboretele tinere sau cele deranjate prin activități umane.
Abundența păsărilor pe teritoriul pe care-l populează nu este uniformă, populațiile fiind mai numeroase în nordul Carpaților Orientali și pe versantul nordic al celor Meridionali și mai puțin numeroase în Carpații Olteniei și Munteniei.
Populație
Efectivul european este evaluat la 760.000 – 1.000.000 de perechi, jumătate aflându-se în Rusia. Efective de peste 1000 de perechi se găsesc în Rusia, Finlanda, Suedia, Norvegia, Austria, România, Franța, Italia, Spania, Estonia și Ucraina.
Evoluția speciei a înregistrat încă din sec. XIX o scădere continuă, întreruptă doar în jurul anului 1900 când efectivele s-au refăcut și chiar și arealul s-a extins în Alpii de Sud. După anii 1940 scăderea a continuat în Europa de Vest și cea Centrală, parțial și în Balcani și Scandinavia. În România populația a fost estimată după numărul de masculi cântători al căror efective sunt estimate la 2.200– 2.400 de indivizi.

Raspandire Cocoș de munte în România
Mediu de viață și biologia speciei
Cocoșul de munte preferă molidișurile mature dar nu foarte dese, cu subarboret și strat ierbos, care este format îndeosebi de afin (Vaccinium mytrillus) și merișor (Vaccinium vitis-idaea), aflat în apropierea unor surse de apă. Specia este prezentă în intervalul altitudinal de 800 – 1.800 m.
Evită pădurile de foioase pure. Iarna preferă arboretele pure de rășinoase, adăpostite de vânt, luminozitate. Este o pasăre sedentară, care în iernile mai grele coboară la altitudini mai mici unde poate găsi hrana necesară. Longevitatea maximă înregistrată în sălbăticie este de 18 ani.
Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 1 an, însă masculii ajung să se împerecheze abia la vârsta de trei ani, atunci când este atinsă și maturitatea socială.
Se hrănește culegând hrana de pe sol, rareori scormonește. Iarna taie acele și lujerii din coroana arborilor, producând astfel un sunet forfecar. Hrana este mai ales de origine vegetală. În timpul rotitului predomină în dietă acele, mugurii și lujerii de molid, jneapăn sau ienupăr, dar consumă și mugurii și lujerii de mesteacăn, specii de Vaccinium, etc. Pe măsura dezvoltării stratului ierbos, încetează consumul de ace de rășinoase, iar spre toamnă crește ponderea fructelor și semințelor, în special celor de afin, merișor, rug, măceș, soc, etc. Iarna consumă ace, muguri de foioase, frunze de iederă, lujeri de afin. Rareori consumă nevertebrate și vertebrate mici. În căutarea hranei, păsările intră în rariști, tăieturi de pădure, arborete de mesteacăn, turbării sau urcă până în tufărișurile subalpine.
Este o specie poligamă. Jocurile nupțiale și împerecherea are loc pe suprafețe restrânse ale pădurii, în așa numitele „locuri de rotit”, din luna aprilie până la începutul lunii mai. După împerechere, în luna mai, femela depune o pontă formată din 5 – 12 ouă într-un cuib rudimentar
căptușit cu puțină vegetație, care este amenajat pe sol. Ouăle sunt de culoare brun – gălbuie, cu pete mici, rotunjite brun – întunecate și brun – roșcate. Incubația durează 26 – 29 zile și este asigurată numai de către femelă. Puii sunt nidifugi (pot părăsi imediat cuibul), cu puf galben – arămiu deschis pe burtă, capul și gâtul arămii – gălbui, iar spatele acoperit de dungi mai închise la culoare. Puii sunt îngrijiți doar de femelă și hrăniți în primele luni preponderant cu insecte, în special larve și pupe de furnici. Ei rămân împreună cu femela până în luna septembrie. Specia depune o singură pontă într-un sezon de reproducere.
Amenințări
-Modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului.
-Managementul defectuos al pădurii.
-Incendii de pădure.
-Poluare.
-Vânătoare și braconaj.
-Perturbarea datorată altor activități antropogene.”
Text si foto preluate din “Atlasul păsărilor comunitare din România”
Dan Moisa