Impresii despre excursia de la Platoul Ciumerna si Iezerul Ighiel

Excursie la Platoul Ciumerna si Iezerul Ighiel- Sub șoapta carstului

Cu oamenii dragi de la CMA (Clubul Montan Apuseni) mai fusesem pe trasee si stiam ca orice excursie cu ei va fi un deliciu. O delectare vizuala si sociala. Un fel de team building cu necunoscuti, dar care te va invata multe despre ceea ce inseamna muntele, tainele copacilor, enigma fiecarui izvor si lectiile date propriului corp.
Mersul pe munte e pentru toti, dar individual constientizezi cat te schimba fiecare experienta. Pe platoul Ciumerna am invatat din nou ca norii nu sunt toti rai, ca bocancii se strang bine la coborare si ca in ceata iti poti regasi linistea si iti vei testa capacitate pulmonara.
Trezirea este pentru mine un chin de fiecare data. Mai ales la orele 5. Bagajul devine parte din tine. Trebuia sa fie si de aceasta data incapator si lejer in acelasi timp si cumva sa contina de toate. Cu noaptea in cap, cu ochii mici, cu corpul inca doritor de plapuma, am pornit catre o alta zi de Aventura.
Apusenii se descopera incet si cu rabdare, cu inima deschisa si cu pelerine de ploaie de data aceasta. Ploua dimineata, marunt, dar rece. Aerul din zona satelor mocanesti m-a trezit instant. La munte nu-ti trebuie cafea, doar nari doritoare de miros de libertate. Urma un traseu frumos si Dan – omul minunat din spatele acestor excursii -ne delectase deja cu povestea lui, chiar din autocar. Si ne starnise curiozitatea.
La inceputul fiecarui traseu, ceea ce urmeaza sa vezi, se explica tehnic si cu liniute:
– Masivul Trascău, inclus in Situl Natura 2000 Trascău
– Platoul carstic Ciumerna
– Iezerul Ighiel
-Pestera Bisericuta
-Valea Galdei și comuna Întregalde
Numai dupa ce te duc picioarele tale acolo, poti de fapt sa intelegi de ce mersul pe munte ajunge sa fie cel mai bun drog pe care ti-l poti administra. Si este oferta pe tot parcursul anului.
Plecarea noastra a inceput dintr-un sat mocanesc parca rupt din povestile bunicilor. Animalele acolo au o fericire in ochi de parca iti e ciuda ca tu stai la oras 5 zile pe saptamana. Oamenii sunt simpli si deschisi. Te invita sa iti imparta din putinul lor, si daca nu esti pretentios, un blid cu mamaliga si o noapte de somn in sura, iti vor schimba modul in care vezi viata. Treci prin curtea lor sa ajungi la traseu, iar ei, treziti din obisnuinta la orele 4-5, iti ureaza numai de bine.
Zona carstica a partii sudice a Trascaului te cufunda intr-o stare de reverie si implinire, pe care cu greu o poti dobandi in alt mod. Numai uitandu-te pe unde calci te afunzi intr-un vals colorat. Pietrele sunt albe si se farama usor, frunzele sunt ruginii, iar muschiul de un verde pregnant danseaza sub piciorul tau.
Platoul Ciumerna l-am atins pe ceata. Dar, ce face natura acolo sus e un mister care abia asteapta sa fie descoperit. Crestele carstice creaza un aspect foarte variat, de la cele nude, la inierbate si forestiere. Acolo sus, totul e poveste. Trebuie sa mergi sa le vezi tu: platoul, rocile cu mii de forme, vegetatia, izbucuri, ponoare. Raurile se pierd sub pamant. Asa zicem noi, dar ele nu se pierd. Ele stiu exact in ce pestera sa se ascunda.
Iezerul Ighiel e un ochi de apa frumos de numa’. Inghite cerul si pietrele calcaroase. Si mai e si plin de pesti. Te uiti si parca nu-ti vine sa crezi ca nu poti face nici o poza care sa-i scoata in evidenta frumusetea. Daca mai ai si niste pita si un pateu la tine sa infuleci pe marginea lui, deja poti spune ca asa arata fericirea.
Am continuat apoi in ritm cu vanticelul de toamna sa cautam pestera. Dan a trasformat drumul pana acolo intr-o activitate competitiva. Ia sa vedem care o gaseste primul! Desigur, nu ai nici o sansa de izbanda solitara, decat daca esti de-al locului, pentru ca muntele are un stil fascinant de a-si tine bogatia departe de ochiul nepregatit.
Pestera Bisericuta are de toate – de la liliecii mici si aparent preietenosi pana la stalactite si talagmite de toate marimile. Unii au fost mai norocosi si au gasit si craniul de urs de pestera- acum noi il putem admira numai la muzeu in Bucuresti. Si daca stingi frontala si faci liniste, te auzi. Tu in esenta ta, in intunericul tau, mai rapui niste demoni in capul tau, mai iti amintesti cum suna linistea si te imprietenesti cu respiratia. Iti e frica putin si te intrebi oare prin ce experienta ai trece daca te-ai incumeta sa petreci noaptea acolo.
Iar afara te asteapta copacii aceia plini de legenda. Iti iei parca rucsacul cu lacrimi in ochi, cand te gandesti ca pleci sper casa.
Traseul nostru a avut in total vre-o 33000 de mii de pasi. Pasi frumosi, pe alocuri grei, cu namol si cate o crenguta agatata de picioare, pasi facuti cu ajutor, cu o conversatie placuta, cu un baton proteic prea rece, cu intrebari despre cine esti, cu un peisaj de nedescris, cu ploaie rece si soare jucaus intre nori.
Iar cand ajungi jos, “bagi” o bere. Musai cu localnicii. Si te uiti cum fug norii de tine si iti usuca apusul bocancii. Nu vrei in autocar, vrei sa ramai acolo si sa opresti timpul in loc.
Si vrei sa te intorci!
Hai ca mai facem o excursie si pentru tine cititorule! Si nu vei regreta 
Autor text si imagini:
Anamaria Popescu (corporatista cu dor de duca pe munti)