Cascada Șipote, Munții Apuseni

Azi mergem la Șipote, în Munții Apuseni. Mai precis în Munții Trascăului. Pentru turistul obișnuit, Șipote însemnă cascada de 15m de la DN75, de la Sălciua.

Pentru cei care cunosc Apusenii însemnă o înșiruire de cascade lungă de peste 800m, prin pădure. Azi vom face o drumeție la cascadele superioare.

Mergem în Munții Trascăului, un masiv calcaros și ne vom plimba pe vrersantul nordic, pe sub abrupturile Bedeleului. Plecăm pe traseu la 8.30 traversând puntea de peste Arieș, o punte care scârțâie și se leagănă din toate încheieturile. Temperatura este in jur de minus 10 grade, dar afară e e însorit. Admirăm Bedeleul care se înalță deaspura noastră cu 800m, ca o cetate. Trecem prin marginea satului Sălciua și apoi traversăm Valea Morilor, un pârâu care iese din Peștera Huda lui Papară, sutuată la 4 km mai sus.

Așa cum știm, în această zonă s-a exploatata aurul aluvionar din perioada romană și până la începutul secolului XX. De aici intrăm în pădure și urcăm treptat pe un drum de care ce devine cărare, timp de o oră. Ajungem la baza unor pereți impunătoti de calcar iar de la baza lor se aude ieșind un curs de apă. Am ajuns la izbucul (izovor carstic) de la Platoul Șipote, la 860m altitudine. Apele colectate din Paltou Carstic Bedeleu, situat deasupra noastă au mai multe puncte de ieșire, unul din aceste fiind locul în care ne aflăm. Din stîncă ies 2-3 izvoare care se împreunează și după 20m parcurși la suprafață se prăbușesc în gol, formînd cascadelel superioare. Ne aflăm pe platoul cu izvoarele și coborâm la cascade, situate cu 15 m mai jos.

Prima dată vedem pereții de travertin formați de depunerile de calcar de-a lungul timpului iar apoi ajungem la cascade. Dacă altădată cascada era înghețată ca și un val alb, acum a înghețat cu țurțuti uriași pe lângă care se prelinge și apă. Peisajul este superb așa că stăm să admirăm și să fotografiem din toate unghiurile! Avem cu noi și 2 câini care ne-au urmat din sat și care se plimbă curioși printre noi! Ne continuăm traseul și decidem să luăm pauza de gustare peste 15 minute, pentru a ajunge la soare, căci e tare frig afară. Ajungem la locul însorit și stăm pe unde apucăm, bucurându-ne de razele soarelui. Câinii vin să își ceară comisionul, căci sunt flămânzi. Ne continuăm traseul pe o cărare pe la poalele abrupturilor pe care le admirăm în voie căci copacii nu au frunze. Cânii o iau înainte și ne arătă drumul.

Ne mai abatem pe la pereți în căutarea unor grote și după aceea ieșim pe pășune, la 900m altitudine. Aici mai apare un câine ciobănesc prietenos, care ne va însoți până la final. Deasupra zărim stâncăriile calcaroase iar în vale Arieșul și satul Poșagsa. În spate se văd versanții Cheilor Poșăgii, ale Scăriței-Belioara și Cheilor Runcului și Pociovaliiștei. În ultim plam, maiestuos, cu coama albă de ninsoare se arată Muntele Mare-1826m, al treilea vârf al Apusenilor.

Plecăm mai departe pe pășunea în coastă și găsim un loc de popas. Aprindem un foc și decidem să luăm o pauză mai mare, încurajați de razele calde ale soarelui. O trupă râmâne la foc iar o parte merg, conduși de către Mihai, la Peștera cu trei intrări, comoara noastră din Trascău, situată într-un perete stâncos greu accesibil. Noi descoperim o șură în apropiere și mergem să o vizităm. Este cioplită din lemn de fag, la fața locului și are o încăpere mare pentru vaci și încă două mici, probabil pentru porci sau oi. Acoperișul este din paie și prezintă semne de degradare.

Cu mulți ani în urmă locuitorii din vale veneau aici pe perioada verii cu animalele la așanumitele săașe de vară. Acum totul este abandonat. Șura nu mai are uși, acoperișul este degradat și în curând se va distruge în totalitate. Ne uităm la câteva nume cioplite pe bârne și găsim una veche din 1947! Ne aminim că prin această zonă au stat ascunși localnicii din rezistența anticomunistă de după al doilea război mondial. Așteptăm să vină trupa de la peșteră, timp în care unii mai trag un pui de somn iar alții se afumă.
Plecăm mai departe spre Lunca Arieșului și avem de traversat un vâlcel abrupt, la baza căruia găsim un firicel de apă aproape înghețat. Ajungem la alt sălaș cu câteva case în stare mai bună și cu urme de capre, semn că cineva a mai fost cu animalele pe acolo în vară. Descoperim în depărtare niște formațiuni de argilă foarte interesante și mergem să le studiem de aproape. Constatăm că sunt martori de eroziune, creați de apă. Coloanele sunt foarte fragile, se descompun în bucăți și au înălțimi de 2-3m. Probabil in 2-3 ani vor dispărea, sub acțiunea ploilor.

Ne continuăm coborârea pe un drum de piatră care poartă povara carelor  ce pe vremuri l-au sculptat în stâncă și apoi ieșim în Lunca Arieșului, prin grădinile oamenilor. Trecem printre primele case și ieșim la asfalt. Admirăm pentru ultima oară abrupturile Bedeleului și rememorăm traseu parcurs în acestă minunată zi de iarnă. Apoi ne întoarcem privirea în parte opusă și zărim un alt masivi impunător, Vf. Ugerului-1285m, pe care am fost în toamnă.

Trecem Arieșul pe podul de multe ori încercat și rupt de toanele Arieșului și ajungem la microbuz.

Ne luăm un rămas bun de la câinii care ne-au însoțit pe traseu și care se vor întoarce acasă pe același traseu, fiind deja cunoscători ai zonei.

Pe drum povestim impresii despre traseu, amintiri și facem planuri de viitor. Pe nesimțite, ajungem acasă. Suntem puțin obosiți dar veseli și încărcați cu energie.  Abia așteptăm weekendul să mergem din  nou în natură!
P.S. Am primit confirmarea faptului că unul din câini s-a întors acasă. A ajuns duminică!

Dan Moisa, 14 februarie 2021