Picnic in Poiana Calineasa sâmbătă 29 august 2020
Amintirile mă năpădesc, așa că ne-am gândit că e timpul să reparăm eroarea de anul trecut, când am uitat slănina acasă! De data aceasta o vom lua cu noi!
DATA: Sâmbătă 29 august 2020 ora 07.00- 22.00
CONTRIBUȚIA TA: 120 lei
Contribuția include și picnicul: slănină, ceapă, brânză, pâine. Tu trebuie să aduci brișca!
CONTRIBUȚIA TA: 120 lei

Excursii Apuseni
Dacă ai participat la 4 excursii organizate de noi în anul 2020, fie de o zi fie de weekend, primești gratuit a cincea excursie (în limita a 120 lei)!
Dacă ai participat deja la 4 excursii și vrei să participi gratuit la aceasta, nu vei avea de plătit diferența!
OBIECTIVE:
-satul păstoresc de vară (sălaș) Poiana Călineasa, situat la1400m altitudine, la limita a 3 județe: Alba, Bihor și Cluj. Aici localnicii vin timp de 3-4 luni cu animalele la munte, pentru pășunat.
De aici vom putea admira peisajele deosebit de spectaculoase al Munților Apuseni.
-specii de plante rare și protejate din Munții Apuseni
-un picnic în natură!
Te invităm la o excursie inedită: un picnic în Poiana Călineasa, la peste 1400m altitudine!
Mergem pe munte să ne relaxăm și să ne simțim bine, așa că de data asta vom organiza și o mică petrecere!
Vino cu noi să îți decoperi locuri noi din Apuseni! Îți vei dezvolta condiția fizică și vei avea un corp armonios și plin de energie!
De data aceasta vom vizita Poiana Călineasa, un sat păstoresc de vară, cu case de lemn mici și fără electricitate!
Excursiile noastre se adresează atât începătorilor precum și celor care doresc să parcurgă trasee în natură, pentru a cunoaște oameni pasionați de drumeții și natură.
De ce să vii cu noi? Vom discuta despre biodiversitatea din zonă, pe înțelesul tuturor, cu exemple concrete ale speciilor de plante întâlnite pe traseu! Îți vom arăta multe specii rare și protejate în habitatul lor și te vom duce pe traseu în siguranță!
Vom parcurge zona montană pe timp de vară, vei face mișcare în natură, vei învăța ce înseamnă spiritul de echipă și vei cunoaște oameni pasionați de natură!
Te invit să participi la o excursie de vară care îți va solicita mușchii și îți va dezvălui una din cele mai puțin cunoscute zone din Apuseni.
Vom vizita o zonă deosebită, cu case cocoțate pe vârful muntelui, în poieni pline cu flori, sau printre stânci!
Traseul este unul pitoresc de dificultate medie.
Vom identifica cîteva specii de plante medicinale și aromatice care pot fi culese tot timpul anului.
Vom găsi multe specii de ciuperci pe care le vom identifica, așa cum am făcut și anii trecuți.
Pauza de masă o vom face pe munte, printre casele răsfirate, unde vom prăji slănina.
În plus față de picnic, pe care organizatorii vi-l vor distribui spre transport în cateva pachete mici, vă rugăm să vă aduceți 2-3 felii de pâine și alte alimente necesare, deoarece mergem într-o zonă de munte fără magazine sau alte posibilități de aprovizionare! S-ar putea să găsim un mic magazin dar nu are foarte multe produse.
Pe traseu ne vom ocupa ca tu să mergi în siguranță, astfel că vei fi condus și îndrumat de către un ghid cu 30 de ani experiență pe munte!
Vă rugăm să veniți echipați cu cele necesare, conform listei, deoarece aceasta este o excursie la munte! Dacă aveți neclarități asupra echipamentului vă rugăm să ne contactați!
Din motive de securitate la această excursie nu sunt admiși minorii.
Dacă ești aventurier și nu iți place să te împrietenești cu colegii de excursie sau îți place să alergi pe munte, nu ai nimerit în grupul potrivit! Aici mergem împreună, discutăm despre ceea ce vedem pe traseu, identificăm specii de plante și animale și nu în ultimul rând ne facem noi prieteni! Noi nu ne grăbim! Mergem încet, ardelenește, să avem timp să savurăm natura!
DATA: Sâmbătă 29 august 2020 ora 07.00- 22.00
CONTRIBUȚIA TA: 120 lei
Contribuția include transport cu un autocar Mercedes confort 4 stele și ghid turistic pe toată perioada excursiei, plus un organizator.
Contribuția include și picnicul: slănină și ceapă. Tu trebuie să aduci brișca!
ÎNSCRIERE:
După înscriere vei primi un mail în care ți se va comunica modalitatea de plată în timp de 48 ore de la primirea acestuia. Neplata la timp duce la pierderea rezervării.
https://forms.gle/ShkQV6adwQKNPQmM7
După efecturea plății ești considerat membru susținător al Clubului Montan Apuseni și vei fi invitat în grupul nostru de Facebook, numit Comunitatea Clubul Montan Apuseni, unde vei fi informat despre activtățile noastre.
Te rugăm să dai Particip la evenimentul de pe Facebook, pentru a primi notificările despre excursie.
LOC DE PLECARE:
Plecarea va avea loc din Cluj-Napoca, strada A. Iancu nr. 60, din fața Liceului G. Cosbuc.
Întâlnirea pentru plecare va avea loc sâmbătă 29 august 2020 la ora 6.45, autocarul pleacă la ora 7.00 fix.
Vă rugăm să luați toate măsurile pentru a ajunge la timp, autocarul nu așteaptă pe nimeni!
Vom avea stații de preluare a participanților și in Mănăștur- stația din dreptul fostului Billa și Florești- stația de peste drum de primărie.
Vă rugăm să fiți prezenți în Mănăștur la ora 7.00 și în Florești la ora 7.10.
Vă rugăm să vă programați din timp plecarea de acasă, autocarul pleacă la ora 7 fix și nu așteaptă pe nimeni.
Rezervarea locurilor se va face în ordinea achitarii taxei de participare.
Suma depusă nu se returnează indiferent de motiv.
Nu se iau în considerare mesajele trimise pe Facebook sau telefon, pentru orice comunicare vă rugăm să folosiți adresa de e-mail clubapuseni@gmail.com!
Informațiile ulterioare referitoare la excursie vor fi postate pe pagina de Facebook a Clubului Montan Apuseni.
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseul propus, în caz de forță majoră.
Excursia se ține pe orice vreme, deoarece vom merge echipați corespunzător. În caz de vreme complet nefavorabilă anularea excursiei se va face doar în seara de vineri.
În cazul anulării evenimentului din motive de forță majoră organizatorii vor returna integral sumele plătite în maxim 2 zile lucrătoare.
La plecarea în excursie participanții vor semna un contract în care sunt specificate și obligațiile participantului referitoare la parcurgerea traseului. Vă rugăm să aveți în vedere că vom parcurge trasee montane în care trebuie să respectați regulile prezentate și să vă asumați răsunderea pentru acțiunile întreprinse. Aici găsești contractul:
http://clubapuseni.ro/termeni-si-conditii-de-participare/
Efectuarea plății constituie acceptarea condițiilor și termenilor ofertei.
CONTACT:
Ghid: Dan Moisa, tel. 0744 776393, ghid de turism, expert în protecția mediului și cu o experiență de peste 30 ani în drumeții montane.
e-mail: clubapuseni@gmail.com
web: clubapuseni.ro, facebook: Clubul Montan Apuseni.
Data limită de înscriere: 28 august 2020
DIFICULTATEA TRASEULUI: MEDIU
Vom parcurge un traseu de aproximativ 8 ore, pe poteci marcate, prin pădure, pe pășune și pe drumuri de munte. Dificultatea traseului este dată de unele porțiuni de coborâre pe pante abrupte, prin pădure precum și de difereța de nivel.
Diferență de nivel cumulată: 800m urcare, 800m coborâre.
ECHIPAMENT OBLIGATORIU: rucsac mic de munte, bocanci de munte- nu adidași, pulover căduros, geacă impermeabilă (fără paltoane de bumbac!), căciulă- fes subțire, mănuși subțiri, pantaloni de munte (fără blugi, care rețin apa), lanternă-frontală, bidon de apă- 1,5 litri.
-pachet cu haine de rezervă (rămâne la autocar): încălțăminte de rezervă (adidași), pantaloni de rezervă, tricou de rezervă, șosete
AVERTISMENT:
Deoarece este o drumeție la munte vă rugăm să aveți încălțămintea de munte corespunzătoare, astfel ne vom vedea obligați să vă interzicem accesul pe traseu fără a vă returna contribuția!
Vă rugăm să nu veniți cu cizme de piele, boots sau cu pantofi de alergare deoarece acestea nu sunt încălțăminte de munte și nu rezistă la zăpadă, gheață, apă, contuzii și frig!
ECHIPAMENT FACULTATIV:
-băț de munte
-termos cu ceai fierbinte
-ochelari de soare
-crème de protecție solară și contra insectelor
Clubul Montan Apuseni este o asociație care promovează dezvoltarea durabilă în Apuseni prin promovarea turismului responsabil.
Donațiile obținute din aceste activități vor fi folosite pentru dezvoltarea activităților clubului și a Bazei Ecologice a clubului situată în satul Cheia, Cheile Rîmețului.
Ghidul acestei excursii, Dan Moisa, este expert în Știința Mediului, cu Master în Gestiunea și Protecția Mediului, cu peste 15 proiecte derulate în cadrul Clubului Montan Apuseni, din care 12 ca și coordonator de proiect. Începând din anul 2006 este și ghid de turism, realizând o mulțime de excursii în natură atat pentru turiștii străini cât si pentru turiștii români. În perioada 2005-2010 a fost custode a 3 rezervații naturale din Trascău, având ocazia să pună în practică cele învățate. Pe lângă aceste activități, experiența de peste 30 ani umblați pe munte îi permite să vă ducă în siguranță pe munte și să vă arate multe locuri neumblate din Carpați.