Cu Mocanita spre… Scarita, 12 octombrie 2019
Te invităm la o excursie deosebită în care vom face o plimbare prin Muntii Apuseni cu Mocănița, vechiul tren de linie îngustă de pe Valea Arieșului iar apoi vom servi o masa tradițională la poalele Masivului Scărița-Belioara. Vom merge la Belioara și vom face o plimbare la poalele Belioarei, de unde vom admira culorile de toamnă ale pădurii și stâncăriile de piatră ale masivului. Traseul nostru se va opri la un punct gastronomic local, unde vom fi asteptati cu o masa traditionala.
DATA: Sâmbătă 12 octombrie 2019 ora 08.00- 21.00
CONTRIBUȚIA TA: 170 lei
Contribuția include transport cu autocarul, ghid, transport cu Mocănița și Masa tradițională.
Pentru cei care au participat la excursia din Munții Rodnei contribuția este de 150 lei.
OBIECTIVE:
-Mocănița de pe Valea Arieșului de la Lunca Arieșului a Sălciua și retur
-excursie de 3 ore pe dealurile din satul Belioara, cu frumoase perspective asupra Masivului Scărița-Belioara
-servirea mesei tradiționale
-vizitarea Cheilor Belioarei
-Cheile Poșăgii
De ce să vii cu noi?
Vei avea ocazia să admiri culorile toamnei într-unul dintre cele mia spectaculoase locuri din Apuseni!
Vei avea ocazia să circuli ca pe vremuri, cu Mocănița de-a lungul văii Arieșului. În plus, vom servi o masă tradițională într-un loc deosebit, la poalele munților.
Vom parcurge zona montană pe timp de toamnă, vei face mișcare în natură, vei învăța ce înseamnă spiritul de echipă și vei cunoaște oameni pasionați de natură!
Traseul este unul pitoresc de dificultate ușor-medie.
Vom identifica cîteva specii de plante medicinale și aromatice care pot fi culese tot timpul anului.
Vom găsi multe specii de ciuperci pe care le vom identifica, așa cum am făcut și anii trecuți.
Nu în ultimul rînd ne vom distra și ne vom face noi prieteni!
Pe traseu ne vom ocupa să mergi în siguranță, astfel că vei fi condus și îndrumat de către Dan Moisa, un ghid cu 30 de ani experiență pe munte! Prioritatea noastră o constituie siguranța ta!
Vă rugăm să veniți echipați cu cele necesare, conform listei, deoarece aceasta este o excursie la munte! Dacă aveți neclarități asupra echipamentului vă rugăm să ne contactați!
Din motive de securitate la această excursie nu sunt admiși minorii.
Dacă ești aventurier și nu iți place să te împrietenești cu colegii de excursie sau îți place să alergi pe munte, nu ai nimerit în grupul potrivit! Aici mergem împreună, discutăm despre ceea ce vedem pe traseu, identificăm specii de plante și animale și nu în ultimul rând ne facem noi prieteni! Noi nu ne grăbim! Mergem încet, ardelenește, să avem timp să savurăm natura!
DATA: Sâmbătă 12 octombrie 2019 ora 08.00- 22.00
CONTRIBUȚIA TA: 170 lei
Contribuția include transport cu autocarul, ghid, transport cu Mocănița și Masa tradițională. Masa tradițională va consta dintr-o supă, o mămăligă cu brânză și o plăcintă cu brânză.
Pentru cei care au participat la excursia din Munții Rodnei contribuția este de 150 lei.
LOC DE PLECARE:
Plecarea va avea loc din Cluj-Napoca, strada A. Iancu nr. 60, din fața Liceului G. Cosbuc.
Întâlnirea pentru plecare va avea loc sâmbătă 12 octombrie 2019 la ora 7.45, autocarul pleacă la ora 8.00 fix.
Vă rugăm să luați toate măsurile pentru a ajunge la timp, autocarul nu așteaptă pe nimeni!
Vom avea stații de preluare a participanților și in Zorilor, din stația de pe Calea Turzii de după sensul giratoriu, precum și din Turda.
Nu trebuie confirmat locul de îmbarcare, doar să fiți prezenți la timp la locul de îmbarcare.
REZERVAREA SE FACE NUMAI PE ADRESA DE EMAIL clubapuseni@gmail.com ȘI DEVINE EFECTIVĂ ÎN MOMENTUL EFECTUARII PLATII.
Mesajul de înscriere trebuie să conțină obligatoriu numele, prenumele, un telefon de contact, opțional un cont de Facebook.
Dacă ne trimiți și contul de Facebook te vom putea invita să faci parte din grupul „Comunitatea Clubul Montan Apuseni” unde vei fi informat asupra activităților noastre.
După primirea e-mailului de confirmare veți fi considerat susținător al Clubului și veți obține toate datele necesare efectuării plății în maxim 48 ore. Neefectuarea plății în termenul stabilit duce la pierderea rezervării locului.
Oferta include transport cu autocarul, ghid turistic și un organizator pe toată perioada excursiei.
Rezervarea locurilor se va face în ordinea achitarii taxei de participare.
Suma depusă nu se returnează indiferent de motiv.
Nu se iau în considerare mesajele trimise pe Facebook sau telefon, pentru orice comunicare vă rugăm să folosiți adresa de e-mail clubapuseni@gmail.com!
Informațiile ulterioare referitoare la excursie vor fi postate pe pagina de Facebook a Clubului Montan Apuseni.
Vă rugăm să dați Join la eveniment, pentru a fi la curent cu ultimele noutăți!
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseul propus, în caz de forță majoră.
Excursia se ține pe orice vreme, deoarece vom merge echipați corespunzător. În caz de vreme complet nefavorabilă anularea excursiei se va face doar în seara de vineri.
În cazul anulării evenimentului din motive de forță majoră organizatorii vor returna integral sumele plătite în maxim 2 zile lucrătoare.
La plecarea în excursie participanții vor semna un contract în care sunt specificate și obligațiile participantului referitoare la parcurgerea traseului. Vă rugăm să aveți în vedere că vom parcurge trasee montane în care trebuie să respectați regulile prezentate și să vă asumați răsunderea pentru acțiunile întreprinse. Aici găsești contractul:
Efectuarea plății constituie acceptarea condițiilor și termenilor ofertei.
CONTACT:
Ghid: Dan Moisa, tel. 0744 776393, ghid de turism, expert în protecția mediului și cu o experiență de peste 30 ani în drumeții montane.
e-mail: clubapuseni@gmail.com
web: clubapuseni.ro, facebook: Clubul Montan Apuseni.
Data limită de înscriere: 11octombrie 2019
DIFICULTATEA TRASEULUI: UȘOR-MEDIU
Ne vom deplasa cu autocarul pe Valea Arieșului de unde vom face excursia cu trenulețul, care va dura 3 ore, de la 10 la 13.
Apoi vom merge cu autocarul la Poșaga, de unde vom începe drumeția spre Belioara. De aici ne vom întoarce la locul de servire a mesei, unde vom degusta produsele tradiționale. La întoarcere vom avea de parcurs 30 de minute pe jos, pentru a ajunge la autocar. La locul de servire a mesei putem obtine, contra cost o cafea, un suc sau o bere.
Vom parcurge un traseu de aproximativ 3 ore, pe poteci marcate, prin pădure, pe pășune și pe drumuri de munte. Dificultatea traseului este dată de unele porțiuni de coborâre pe pante abrupte, prin pădure precum și de diferența de nivel la coborâre. Nu vom ajunge pe creasta masivului, ci doar la poalele acestuia, de unde vom avea peisaje deosebite!
Diferență de nivel cumulată: 300m urcare, 300m coborâre.
Excursia se va ține pe orice fel de vreme, deoarece vom merge echipați corespunzător.
ECHIPAMENT OBLIGATORIU: rucsac mic, bocanci de munte- nu adidași, polar, geacă impermeabilă (fără paltoane de bumbac!), căciulă- fes subțire, pantaloni de munte (fără blugi, care rețin apa), lanternă-frontală, bidon de apă- 2 litri.
-pachet cu haine de rezervă (rămâne la autocar): încălțăminte de rezervă (adidași), pantaloni de rezervă, tricou de rezervă, șosete
AVERTISMENT:
Deoarece este o drumeție la munte vă rugăm să aveți încălțămintea de munte corespunzătoare, astfel ne vom vedea obligați să vă interzicem accesul pe traseu fără a vă returna contribuția!
Vă rugăm să nu veniți cu cizme de piele, boots sau cu pantofi de alergare deoarece acestea nu sunt încălțăminte de munte și nu rezistă la apă, contuzii și frig!
ECHIPAMENT FACULTATIV:
-băț de munte
-termos cu ceai fierbinte
-ochelari de soare
-crème de protecție solară și contra insectelor
Clubul Montan Apuseni este o asociație care promovează dezvoltarea durabilă în Apuseni prin promovarea turismului responsabil.
Donațiile obținute din aceste activități vor fi folosite pentru dezvoltarea activităților clubului și a Bazei Ecologice a clubului situată în satul Cheia, Cheile Rîmețului.
Ghidul acestei excursii, Dan Moisa, este expert în Știința Mediului, cu Master în Gestiunea și Protecția Mediului, cu peste 15 proiecte derulate în cadrul Clubului Montan Apuseni, din care 12 ca și coordonator de proiect. Începând din anul 2006 este și ghid de turism, realizând o mulțime de excursii în natură atat pentru turiștii străini cât si pentru turiștii români. În perioada 2005-2010 a fost custode a 3 rezervații naturale din Trascău, având ocazia să pună în practică cele învățate. Pe lângă aceste activități, experiența de peste 30 ani umblați pe munte îi permite să vă ducă în siguranță pe munte și să vă arate multe locuri neumblate din Carpați.