Excursie pe Platoul carstic Bedeleu 30 noiembrie 2019
Așa cum ne-am obișnuit, continuăm excursiile noastre organizate la munte in Muntii Apuseni tot timpul anului cu drumeții adaptate sezonului, ușor de parcurs în siguranță maximă.
Dacă acum 4-5 ani mergeam des in Masivul Bedeleu, iată că anul acesta nu am mai fost in Bedeleu! Așadar, e momentul! Vom face o excursie pe un masiv carstic care nu mai are nevoie de prezentare: Bedeleu. Dacă vremea ne va permite vom urca pe platou pentru a admira Valea Ariesului de la înălțime!
Vom face o drumeție de 7-8 ore pe munte, pe poteci marcate, prin pădure.

Excursie munte cluj- apuseni
Mișcarea în natură duce la creșterea tonusului astfel că vei ajunge acasă obosit dar cu multă energie pentru zilele de muncă.
Excursiile noastre se adresează atât începătorilor precum și celor care doresc să parcurgă trasee în natură, care au un minim de pregătire fizică și nu au probleme de sănătate. Cu această ocazie vei cunoaște și alți oameni pasionați de drumeții și natură.
DATA: Sâmbătă 30 noiembrie 2019 ora 07.00- 20.00
CONTRIBUȚIA TA: 110 lei
OBIECTIVE:
-Masivul Bedeleu, Munții Apuseni
-Valea Arieșului, Depreseiunea Sălciua
-specii de plante și habitate din Situl Natura 2000- Trascău
De ce să vii cu noi? Vom discuta despre biodiversitatea din zonă, pe înțelesul tuturor, cu exemple concrete ale speciilor de plante întâlnite pe traseu! Îți vom arăta multe specii rare și protejate în habitatul lor și te vom duce pe traseu în siguranță!
Îți vom arăta cum să te orientezi cu tehnica modernă- aplicații pe mobil.
Vom parcurge zona montană pe timp de toamnă-iarnă, vei face mișcare în natură, vei învăța ce înseamnă spiritul de echipă și vei cunoaște oameni pasionați de natură!
Traseul este unul pitoresc de dificultate medie.
Vom identifica cîteva specii de plante medicinale și aromatice care pot fi culese tot timpul anului.
Pauza de masă o vom face pe munte, la peste 1000m altitudine
Nu în ultimul rînd ne vom distra și ne vom face noi prieteni!
Pe traseu ne vom ocupa să mergi în siguranță, astfel că vei fi condus și îndrumat de către Dan Moisa, un ghid cu 30 de ani experiență pe munte! Prioritatea noastră o constituie siguranța ta!
Vă rugăm să veniți echipați cu cele necesare, conform listei, deoarece aceasta este o excursie la munte! Dacă aveți neclarități asupra echipamentului vă rugăm să ne contactați!
Din motive de securitate la această excursie nu sunt admiși minorii.
Dacă ești aventurier și nu iți place să te împrietenești cu colegii de excursie sau îți place să alergi pe munte, nu ai nimerit în grupul potrivit! Aici mergem împreună, discutăm despre ceea ce vedem pe traseu, identificăm specii de plante și animale și nu în ultimul rând ne facem noi prieteni! Noi nu ne grăbim! Mergem încet, ardelenește, să avem timp să savurăm natura!
DATA: Sâmbătă 30 noiembrie 2019 ora 07.00- 20.00
CONTRIBUȚIA TA: 110 lei
Contribuția include transport cu un autocar confort 4 stele și ghid turistic pe toată perioada excursiei, plus un organizator.
LOC DE PLECARE:
Plecarea va avea loc din Cluj-Napoca, strada A. Iancu nr. 60, din fața Liceului G. Cosbuc.
Întâlnirea pentru plecare va avea loc sâmbătă 30 noiembrie 2019 la ora 6.45, autocarul pleacă la ora 7.00 fix.
Vă rugăm să luați toate măsurile pentru a ajunge la timp, autocarul nu așteaptă pe nimeni!
Vom avea stații de preluare a participanților și in Turda- la sensul giratoriu de lângă autogara Sens Vest.
Nu trebuie confirmat locul de îmbarcare, doar să fiți prezenți la timp la locul de îmbarcare.
REZERVAREA SE FACE NUMAI PE ADRESA DE EMAIL clubapuseni@gmail.com ȘI DEVINE EFECTIVĂ ÎN MOMENTUL EFECTUARII PLATII.
Mesajul de înscriere trebuie să conțină obligatoriu numele, prenumele, un telefon de contact, opțional un cont de Facebook.
Dacă ne trimiți și contul de Facebook te vom putea invita să faci parte din grupul „Comunitatea Clubul Montan Apuseni” unde vei fi informat asupra activităților noastre.
După primirea e-mailului de confirmare veți fi considerat susținător al Clubului și veți obține toate datele necesare efectuării plății în maxim 48 ore. Neefectuarea plății în termenul stabilit duce la pierderea rezervării locului.
Oferta include transport cu autocarul, ghid turistic și un organizator pe toată perioada excursiei.
Rezervarea locurilor se va face în ordinea achitarii taxei de participare.
Suma depusă nu se returnează indiferent de motiv.
Nu se iau în considerare mesajele trimise pe Facebook sau telefon, pentru orice comunicare vă rugăm să folosiți adresa de e-mail clubapuseni@gmail.com!
Informațiile ulterioare referitoare la excursie vor fi postate pe pagina de Facebook a Clubului Montan Apuseni.
Vă rugăm să dați Join la eveniment, pentru a fi la curent cu ultimele noutăți!
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseul propus, în caz de forță majoră.
Excursia se ține pe orice vreme, deoarece vom merge echipați corespunzător. În caz de vreme complet nefavorabilă anularea excursiei se va face doar în seara de vineri.
În cazul anulării evenimentului din motive de forță majoră organizatorii vor returna integral sumele plătite în maxim 2 zile lucrătoare.
La plecarea în excursie participanții vor semna un contract în care sunt specificate și obligațiile participantului referitoare la parcurgerea traseului. Vă rugăm să aveți în vedere că vom parcurge trasee montane în care trebuie să respectați regulile prezentate și să vă asumați răsunderea pentru acțiunile întreprinse. Aici găsești contractul:
Efectuarea plății constituie acceptarea condițiilor și termenilor ofertei.
CONTACT:
Ghid: Dan Moisa, tel. 0744 776393, ghid de turism, expert în protecția mediului și cu o experiență de peste 30 ani în drumeții montane.
e-mail: clubapuseni@gmail.com
web: clubapuseni.ro, facebook: Clubul Montan Apuseni.
Data limită de înscriere: 1 noiembrie 2019
DIFICULTATEA TRASEULUI: MEDIU
Vom parcurge un traseu de aproximativ 7-8 ore, pe poteci marcate, prin pădure, pentru a ajunge pe Platoul Bedeleu, situat la peste 1200m altitudine. Dificultatea traseului este dată de unele porțiuni de urcare și coborâre pe pante abrupte, prin pădure precum și de diferența de nivel. Dacă condițiile meteo nu ne permit parcurgerea în siguranță a traseului vom decide la fața locului schimbarea acestuia cu unul adaptat situației.
Diferență de nivel cumulată: 800m urcare, 800m coborâre.
ECHIPAMENT OBLIGATORIU: rucsac mic, bocanci de munte- nu adidași, polar, geacă impermeabilă (fără paltoane de bumbac!), căciulă- fes subțire, pantaloni de munte (fără blugi, care rețin apa), polar călduros, parpazăpezi, căciulă, mănuși, lanternă-frontală, bidon de apă- 2 litri.
-pachet cu haine de rezervă (rămâne la autocar): încălțăminte de rezervă (adidași), pantaloni de rezervă, tricou de rezervă, șosete
AVERTISMENT:
Deoarece este o drumeție la munte vă rugăm să aveți încălțămintea de munte corespunzătoare, astfel ne vom vedea obligați să vă interzicem accesul pe traseu fără a vă returna contribuția!
Vă rugăm să nu veniți cu cizme de piele, boots sau cu pantofi de alergare deoarece acestea nu sunt încălțăminte de munte și nu rezistă la apă, contuzii și frig!
Dacă aveți neclarități în privința echipamentului, vă rugăm să ne contactați înainte de excursie.
ECHIPAMENT FACULTATIV:
-băț de munte
-termos cu ceai fierbinte
-ochelari de soare
-creme de protecție solară și contra insectelor