Clubul Montan Apuseni

sigla clubul montan apuseni 2021

Excursie la munte Cluj-Vladeasa

Excursie la Vladeasa.

Clubul Montan Apuseni te invită la o drumeție de iarnă la o cabană de munte. Dacă vrei să vezi ce înseamnă o drumeție de iarnă pe cel mai înalt munte din județul Cluj, vino cu noi în Vlădeasa.
Vom dormi două nopți la o cabană situată la 1450 m, în mijlocul munților.
Vino cu noi să îți menții condiția fizică și să cunoști alți iubitori ai naturii!

Echipați corespunzător, drumeția la munte îți dezvăluie peisaje uimitoare!

Pentru a fi în siguranță, vei fi condus de către un ghid cu experiență de peste 25 ani pe munte.

Seara vom sta la cabană și vom cînta cîntece de munte la chitară!
Vom avea ocazia să ne cunoaștem mai bine și să discutăm despre drumețiile la munte și echipamentul necesar!

 

Data: Vineri 17 martie 2017 ora 16.30- Duminică 19 martie 2017 ora 20

Contribuția ta: 220 lei

Număr participanți: 30 persoane

 

Oferta include:

-transport cu autocarul

-2 nopți de cazare la cabană, în dormitoare comune

– ghid pe toată perioada excursiei

-Mese oferite:

-o ciorbă vineri seara

– o ciorbă și un fel doi sâmbătă seara

– o ciorbă duminică înainte de plecare

 

Ne vom deplasa cu autocarul până la poalele masivului Vlădeasa, de unde vom începe un urcuș de 2 ore, la frontală, până la cabană.

Aici vom servi o supă caldă, un ceai și apoi vom merge la somn, pentru a fi odihniți a doua zi.

Sâmbătă vom face o drumeție spre Vf. Vlădeasa, pentru a admira frumusețile muntelui. Dacă nu doriți să veniți în drumeție, puteți rămâne în împrejurimile cabanei să vă relaxați.

Referitor la mâncare, vă rog să vă aduceți în completare ceea ce aveți nevoie deoarece altă sursă de aprovizionare nu avem. La cabană se poate servi ceai, suc, bere, rom, vin.
Va trebui să aveți rucsac compact, fără plase sau pungi în mână, care să vă îngreuneze urcarea.

Întoarcerea la autocar se va face pe același traseu.

Dacă doriți să participați trebuie sa aveți în vedere că vom dormi la o cabană de munte cu condiții minime de confort în camere cu multe paturi și cazarmament vechi. Accesul la camere se face trecând prin celelalte camere iar seara se mai stă la cîntece de munte și puteți să fiți deranjați de către ceilalți participanți care se întorc mai târziu la somn.
Cabana dispune de o baie comună cu apă caldă, duș și WC, situată în exteriorul clădirii dormitorului.

Excursia se va desfășura indiferent de condițiile meteo deoarece vom dormi în cabană.

 

Transportul se va face cu un autocar Mercedes de 4 stele.

Rezervarea se face numai pe adresa de e-mail clubapuseni@gmail.com și devine efectivă în momentul efectuării plății.
Mesajul de înscriere trebuie să conțină obligatoriu următoarele informații: numele participanților, un telefon de contact, adresa: județ, localitatea, strada, nr, apartament precum și seria și nr. cărții de identitate și facultativ un cont de Facebook. Fără aceste date cererea Dvs. nu va fi luată în considerare.

După primirea e-mailului de confirmare veți obține toate datele necesare efectuării plății, care trebuie făcută în maxim 48 ore.
La plecarea în excursie participanții vor semna un contract de donație în care sunt specificate și obligațiile participantului referitoare la parcurgerea traseului. Vă rugăm să aveți în vedere că vom parcurge trasee montane în care trebuie să respectați regulile prezentate și să vă asumați răsunderea pentru acțiunile întreprinse.

 

Rezervarea locurilor se va face în ordinea achitarii taxei de participare.

În caz de renuțare după efectuarea plății, returnarea taxei se poate face până în data de 7 martie 2017, cu reținerea comisionului de procesare de 20 lei. După data de 7 martie 2017 banii nu se mai restituie dar se poate trimite altă persoană în locul celei care a renuntat.

Efectuarea plății constituie acceptarea condițiilor și termenilor ofertei.

 

Contact:

e-mail: clubapuseni@gmail.com

web: clubapuseni.ro, facebook: Clubul Montan Apuseni.

Ghid: Dan Moisa, tel. 0744 776393.

Data limită de înscriere: 17 martie 2017.

 

Ghidul acestei excursii, Dan Moisa, este specialist în Știința Mediului, cu Master în Gestiunea și Protecția Mediului, cu peste 15 proiecte derulate în cadrul Clubului Montan Apuseni, din care 12 ca și coordonator de proiect. Începând din anul 2006 este și ghid de turism, realizând o mulțime de excursii în natură atat pentru turiștii străini cât si pentru turiștii români. În perioada 2005-2010 a fost custode a 3 rezervații naturale din Trascău, având ocazia să pună în practică cele învățate. Pe lângă aceste activități, experiența de peste 30 ani umblați pe munte îi permite să vă ducă în siguranță pe munte și să vă arate multe locuri neumblate din Carpați.

 

Dificultatea traseului: traseu mediu.
Necesită o bună pregătire fizică deoarece avem de urcat în prima zi pe întuneric, pe drum forestier și apoi urcarea până pe Vf. Vlădeasa a doua zi.

 

Echipament obligatoriu: sac de dormit, bocanci talpă groasă (de munte), pantaloni de munte, polar, rucsac, rucsac mic pentru excursia de sâmbătă, căciulă, bidon de apă, băț de drumeție.
Vă rugăm să nu veniți cu cizme de piele deorece acestea nu rezistă la zăpadă și gheață!

Echipament opțional: încălțăminte de rezervă pentru cabană.

Se recomandă să aveți și un termos cu ceai cald la plecare în drumeția de sâmbătă. Ochelarii de soare sau de protecție contra vântului vă pot fi de mare folos pe creastă! De asemenea este recomandat să aveți asupra voastră și o cremă de protecție solară.

 

Obiective:

-Satul Rogojel, un sat răsfirat de munte situat la 1000m altitudine

-Cabana Vlădeasa 1450m

-Vf. Vlădeasa 1836m

Leave a reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Verified by MonsterInsights