Excursie în Munții Rodnei

Spre Vârful Muncelu Râios

Povestea excursiei din Munții Rodnei- 19 februarie 2022

Ne trezim devreme azi, pentru că ziua e mică și planurile mari.

E o zi de sâmbata, încă în plină iarnă, iar planul e să cucerim un munte maramureșean din Munții Rodnei.

Excursia este organizată de Clubul Montan Apuseni.

Ne așteptăm la zăpadă, dar se anunță ploi, ne așteptăm la frig, dar se anunță temperaturi cu plus.

Nu ascultăm știrile despre avalanșele din zilele trecute pentru că mergem în deplină siguranță, cu un grup conduși de oameni experimentați, pentru care siguranța celor care participă e prima preocupare.

Nu cunoaștem prea mulți oameni, dar nu contează. Nu am nici o emoție în ce-i privește. Cine iubește muntele, trebuie să fie un om grozav. Nu ați observat că la munte și oamenii îmbatrânesc mai frumos?

Pornim din Cluj la ora 7. Cei mai mulți cu un microbuz. Locul de întâlnire, Pasul Șetref, la 140 de km distanța. Nu am făcut mai mult de 2 ore așa că am așteptat puțin la hanul Tentea să se strângă lumea. E locul unde se întâlnește judetul Maramures cu județul Bistrița-Năsăud. Destinația, Vârful Muncelu Râios, 1703, sau un alt vârf, care-o fi accesibil.

Planul ți-l faci după vreme, după posibilitățile oamenilor care te însoțesc și mai ales iarna, după grosimea stratului de zăpadă.

Adunat, echipat și încolonat. Atenție, pornim. 😊

Suntem în jur de 30 de oameni, echipați cu voie bună și chef de mișcare. Vârsta nu contează, doar plăcerea de a cuceri muntele.

Ce pot determina niște oameni normai, raţionali, poate trecuți de euforia adolescenţei să-și ia câte două bețe în mâini, şi să pornească la drum prin zăpada, pe o potecă doar bănuită, dar acoperită de zăpadă, trasată fictiv de gropile făcute de pașii deschizătorului de drum? Nevoia de explorare, nevoia de socializare, nevoia de mișcare, nevoia de aventură… sau toate la un loc.

Încă simțeam amenințarea ploii, care n-a mai venit. Ne-a lăsat să ne bucurăm de zăpadă.  Odata ce intri pe traseu, nu mai ai de ales: dai inainte. Traseul nu pare prea dificil. Dificil îl face zăpada. Un drum usor înclinat, brazi, câteva dealuri și deja aveam peisaje frumoase de fotografiat. La fiecare pas mi se părea că am nevoie sa fac o poză. M-am uitat cu invidie la cei care aveau aparate de fotografiat. Pozele cu telefonul nu mă mulțumesc așa că l-am ținut mai mult în buzunar. Dar am păstrat în minte imaginile de vis.

Mii de cristale strălucesc pe zăpadă. Cu fiecare respiraţie rotocoale mici de abur se ridică. E totul alb. Prin universul zăpezii fiecare îşi regăseşte propriul ritm. Senzatia de libertate, un sentiment plăcut de eliberare a tuturor fricilor, sentimentul că limitele sunt cele pe care doar singur ţi le impui, emoţia în fata imprevizibilului, împotrivirea tăioasă a curentului, priveliştea oferită de cadrul natural, brazi, alb, cer, soare, zăpadă… toate combinate cu bucuria de a trăi.

Traseul, desi marcat, era de la un punct neumblat. Am zis hai să ne băgăm pe zăpada asta neîncepută să vede cum e… Am reușit să ne scufundăm până la brâu în zăpadă. Cu greu am iesit de acolo că eram atât de amuzaţi încât nu ne puteam aduna. I-am lasat în fața pe câțiva mai înalți care să niveleze drumul. Pentru ei, poate a fost mai greu. Pentru restul a fost o veselie generală cu alunecări pe pantaloni și luptă copilărească cu zăpada.

Oamenii – mulţi, unii tacuți, unii mai veseli alții mai gălăgioşi. Uniți de sentimentul comun – uimire și fascinație în faţa naturii.

Am avut parte de imagini de vis. De culmi înzăpezite. De plăcerea de a te afunda în zăpadă. Cu atitudine de profesionişti sau nu, nu contează. Natura sălbatică tot paradis se numeste…

Nimeni nu se grăbea la urcare. Nu aveai cum, doar depindeai de pașii făcuți de cei dinaintea ta, de gropile facute în zăpadă. Fără ambiţii, şicanări, bravură… Fiecare îşi dovedea rezistența în faţa propriei persoane. La coborâre fiecare avea propriul ritm și stil.

Într-o cădere de oboseală m-am lăsat jos în zăpadă pentru un moment de linişte. Şi să-i aştept pe ceilalţi din grup. M-am ridicat şi am mers mai departe. Îmi părea rău să le stric ritmul.  Nu-i capăt de lume un pic de oboseală.

Am întâlnit la club, un cult pentru mişcarea în aer liber, respect pentru natură, munte şi sport, combinate cu bucuria de a trăi. Bucuria de a trăi nu depinde de vârsta pe care o ai, ci depinde ce ceea ce alegi să faci. Din efortul făcut la o altitudine moderată rezultă un pachet de energie care conferă corpului sănătate şi vitalitate. O formulă eficientă pentru tinereţe şi bună dispoziţie.

Când spun munte ştiu că indiferent de decizia finală, nu pot greşi. Iarna nicăieri nu-mi pare mai frumoasă. Te simţi teleportat în alta lume, departe de poluarea şi zgomotul din oraş și ai parte zăpadă din plin.

Ce îmi transmite smartwatchul?

5.45 ore de distracție în zăpadă

840 m cuceriți

2262 de calorii consumate

72 de ore necesare pentru refacere.

Ha? Aiurea. Sunt gata de pornire. 😊

tess