Muntele Vulcan

Buceș- Vulcan

Sit Natura 2000: Muntele Vulcan – RO SCI 0121

Muntele Vulcan (Buceș Vulcan) este un masiv situat în Munții Apuseni, la limita județelor Alba și Hunedoara.

A nu se confunda cu Masivul Vâlcan situat în Carpații Orientali, în apropiere de stațiunea Straja, lângă orașul Vulcan.

Accesul auto se face dinspre Abrud sau Brad, pe DN 74, trecând prin Pasul Buceș.

Vizitarea masivului se poate face pe trasee turistice marcate.

Zona este o rezervație naturală de tip mixt (paleontologică, peisagistică și botanică), categoria a IV-a.

Muntele Vulcan este declarat și Sit Natura 2000: Muntele Vulcan – RO SCI 0121

Încadrarea teritorial-administrativă: Ciuruleasa, Județul Alba și Blăjeni, Buceş, Județul Hunedoara.

Masivul se află la cumpăna izvoarelor Crișului Alb și Arieșului, în Munții Apuseni, având o altitudine de 1263 m și se impune spectaculos în peisaj, străjuind spre sud Țara Moților Crișeni. Cu o suprafață de peste 5 ha, o înălțime de 1263 m și o diferență de nivel, față de Pasul Buceș, de peste 500 m, Muntele Vulcan este o parte componenta a Munților Abrudului, situați în sudul Munților Bihor.

[vc_row css=”.vc_custom_1613551084388{padding-top: 50px !important;padding-bottom: 50px !important;}”][vc_column width=”2/3″][vc_video link=”https://youtu.be/gYPJks-wJUA”][/vc_column][/vc_row]

El se înalță în hotarul satului Buceș-Vulcan, la granița dintre județele Hunedoara și Alba. Acest masiv izolat, constituit din calcare jurasice albe, reprezintă resturile unei clipe calcaroase cu caracter recifal. Calcarele de aici păstrează numeroase urme de fosile, caracteristice pentru fauna de corali, care a generat straturi uriașe în mările calde ale erei mezozoice (Marea Tetis).

Masa de calcar a muntelui se înalță de la bază cu aproximativ 300 m, versantul dinspre Pasul Buceș fiind extrem de abrupt. Pe platoul de pe vârf s-au format câteva doline, care se evidențiază prin forma caracteristică de pâlnie. Platoul muntelui este acoperit parțial cu soluri de pădure, în timp ce versantul sudic, abrupt, are la bază o trenă de grohotișuri. Versantul nord-vestic are o pantă domoală, care coboară spre izvoarele Crișului Alb.

Pe râul Dragobald se dezvoltă două cascade (de 8, respectiv 30 m) și izbucul Fântânuța. Vegetația masivului Vulcan este formată predominant din fagete pure sau cu diseminații de brad. Pe platoul stâncos se dezvoltă exemplare izolate de pin și tisă.

Versanții sudici și sud-estici abrupți adăpostesc plante saxicole, care cresc pe stânci sau în crăpăturile acestora. 18 specii rare de plante alpine și montane și 11 specii endemice, dacice și carpatice, precum crinul sălbatic, stânjenelul de pădure, garofița de stâncă, floarea de colț, sângele voinicului, mătrăguna, liliacul de stâncă, tisa și mojdreanul, toate cu o deosebită importanță fitogeografică.

În total, aici au fost inventariate 435 de specii de plante.

Fauna se remarcă în special prin prezența acvilelor de câmp, vultureilor și a șoimilor randunelelor.

Primele date științifice legate de flora de pe Muntele Vâlcan se găsesc în lucrarile lui J.C. Baumgarten din anul 1816. Ulterior mulți alți cercetători și-au dedicat studiile florei muntelui, concluzionindu-se că inventarul vegetal al Vâlcanului numara 435 de specii.

Muntele are izvoare cu apă rece și cristalină (în trecut existau și mori de apă in jurul Vâlcanului), peșteri interesante în versanții sudici și nordici, puțin cunoscute și cercetate.

Suprafaţa: 100 ha Localizarea geografică: Lat. N 46˚ 14‘ 17‘‘; Long. E 22 ˚57‘ 47‘‘

Bioregiunea: Alpină Ecoregiunea: Munţii Apuseni Altitudinea: 1268 max., 852 min., 1125 med.

Categoriile de arii naturale protejate cu care se situl se suprapune parțial sau total, după caz:

Habitatele de interes comunitar din sit:

8210 – Versanţi stancoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase;

9150 – Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion.

 

Speciile de interes comunitar din sit

Amfibieni și reptile: Buhai de baltă cu burta galbenă

(Bombina variegata) • Triton comun transilvănean (Triturus vulgaris ampelensis).

Plante: Liliac transilvănean, Lemnu vantului (Syringa josikaea).

Caracterizarea sitului

Prezentare generală

Muntele Vulcan, sau Valcan cum apare in toponimia locală, reprezintă un masiv muntos care face parte din grupa Carpaţilor Occidentali, fiind situat la cumpăna izvoarelor Crişului Alb şi Arieşului in Munţii Apuseni. Pe langă componenta peisagistică, impresionează şi inventarul floristic, pe o suprafaţă atat de mică găsindu-se peste 435 de specii din care 18 sunt specii alpine şi montane iar 11 sunt specii endemice, dacice şi carpatice.

Dintre acestea două tipuri de habitate naturale şi trei specii sunt de interes comunitar, o importanţă fitogeografică majoră avand liliacul transilvănean. Situl este important şi pentru păsările răpitoare diurne care cuibăresc aici.

Biotopul

Geologie/geomorfologie

Muntele Vulcan are aspectul unui masiv muntos izolat şi este format din calcare recifale jurasice albe, resturi ale unei klipe de calcar (bloc de mari dimensiuni) incălecate de formaţiuni geologice mai noi ce aparţin Cretacicului inferior. Klipa calcaroasă are caracter recifal zoogen-coraligen cu textură in bancuri calcaroase masive, stratificate, de culoare gălbui-cenuşie, cu numeroase resturi organice aglutinate printr-un ciment calcaros recristalizat.

In unele din aceste calcare se găsesc numeroase urme de fosile (caracteristice pentru fauna de corali care au generat straturi uriaşe in mările calde ale Mezozoicului). Bulzul calcaros al Vulcanului se inalţă cu aproximativ 300 m faţă de formele de relief din jur şi este acoperit in bună parte de calcare golaşe, conuri de grohotiş, iar spre periferie prezintă cateva doline cu forma caracteristică de pâlnie bine conturată.

Pedologie

Solurile s-au format pe un substrat predominant calcaros, fiind reprezentate de soluri brune lumezobazice şi, mai puţin, de soluri brune luvice, renzine şi litosoluri. Pe versanţii stancoşi solurile sunt scheletice sau chiar absente.

Hidrologie

Situl se află la cumpăna izvoarelor Crişului Alb şi Arieşului, aici găsindu-se un număr foarte mic de cursuri permanente (doar cateva izvoare) care drenează apele in timpul precipitaţiilor puternice.

Aspecte climatologice

Clima este temperat continentală, tipică pentru zonele de altitudine medie (1000 m) cu ierni relativ reci şi lungi de 4-6 luni pe an.

In sit, datorită expunerii şi reliefului există zone cu microclimat mult mai călduros, mai ales pe versanţii stancoşi.

Temperatura medie anuală este cuprinsă intre 6 şi 8 °C.

Primele zile cu ingheţ pot apărea inainte de luna octombrie, iar ultimele zile cu ingheţ apar după luna aprilie și inceputul lunii mai. Precipitaţiile au o medie de 800-1000 mm/an, fiind relativ constante datorită procentului ridicat de impădurire a zonei.
Direcţia predominantă a vantului este V-SV, iar calmul atmosferic se manifestă circa 45% din an.

Biocenoza

Vegetaţia

Flora este foarte variată fiind cunoscute 435 de specii de plante, unele dintre acestea rare şi/sau endemice. Se remarcă 18 specii alpine şi montane precum ochiul boului, omagul, păducherniţa, firuţa şoparlelor, ochii şoricelului, curpenul de munte, cujda, iarba surzilor, precum şi 11 specii endemice, dacice şi carpatice cum ar fi crinul sălbatic, stanjenelul de pădure, garofiţa de stancă,

floarea de colţ, sangele voinicului, mătrăguna, liliacul de stancă, tisa şi mojdreanul.

Vegetaţia din sit se poate impărţi in trei categorii:

-păduri formate mai ales din făgete pure sau de amestec de fag cu brad

-pajişti extrem de bogate in specii, mai ales pe platou sau la poalele muntelui

-vegetaţia specifică versanţilor abrupţi şi parţial golaşi dinspre sud şi SE, unde apar specii saxicole ca iarba albastră şi coada iepurelui.
Pe varful stancos vegetează exemplare sporadice de molid şi tisă, iar pe versanţii abrupţi se intalneşte liliacul transilvănean, specie de importanţă fitogeografică majoră şi de interes comunitar.

Fauna

Pădurile şi pajiştile sunt importante mai ales pentru mamifere şi păsări, ele găsind aici atat adăpost şi locuri de reproducere, cat şi hrană. Dintre mamifere amintim specii ca mistreţul, căpriorul, vulpea, jderul şi uneori pisica sălbatică, care vizitează in special pădurile din nordul sitului.

Dintre mamiferele mici se pot observa, pe langă rozătoarele comune, două specii de parşi.
Păsările de interes conservativ intalnite in pădurile din sit sunt viesparul, ghionoaia sură, ciocănitoarea de stejar, şoimul călător şi ciocarlia de pădure. In tufişurile spinoase cuibăresc sfranciocii roşietici, iar pajiştile reprezintă terenuri de vanătoare pentru acvila ţipătoare mică, şorecarul comun, uliul găinar, uliul păsărar şi vanturelul roşu.
Ca specii de pădure amintim cojoaica, ţicleanul, ciuful de pădure, huhurezul mic, porumbelul gulerat, piţigoiul mare şi cel sur, cinteza de pădure, botgrosul, ciocănitoarea neagră şi cea pestriţă mare, mugurarul, sturzul cantător şi cel de vasc.

La poalele masivului, in locurile cu ape temporare, mai ales primăvara apar diferite specii de amfibieni, de interes comunitar fiind buhaiul de baltă cu burta galbenă şi tritonul comun transilvănean. Pajiştile sunt importante pentru diferite specii de insecte dintre care fluturii sunt cei mai vizibili in lunile calde ale anului.

Aspecte socio-economice si culturale

Ocupaţiile localnicilor erau cele tradiţionale de miner, ceramist, cojocar, cioplitor in piatră, tamplar, potcovar, fierar, rotar, morar, socăciţă (bucătăreasa pentru diferite evenimente).
Se păstrează şi meşteşugurile vechi ca vărăritul şi bărdăşitul (cioplirea lemnului cu securi speciale).

Semnalăm de asemenea şi extinderea serviciilor in agroturism, in cadrul pensiunilor din zonă, situl fiind recunoscut pentru traseele lui de escaladă şi pentru posibilităţile de lansare cu parapanta de pe varf.

Săpăturile arheologice demonstrează existenţa unor străvechi aşezări miniere din perioada daco-romană (ceramică, opaiţe şi cărămizi) legendele locului vorbind şi despre un „drum al aurului“ pe sub culmile satului După piatră spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Primele atestări documentare care vizează comunităţile din sit datează din secolul al XV-lea. Transmise din generaţie in generaţie, tradiţiile şi obiceiurile sărbătorilor de iarnă (Crăciun, Anul Nou, Bobotează) şi de primăvară (Paşti, Ispas, Rusalii) sunt intreţinute de ceteraşii locului şi de horele tradiţionale ţărăneşti. Un eveniment important pentru cinstirea memoriei lui Avram Iancu se petrece in prima duminică

a lunii iulie a fiecărui an, cand au loc „Serbările de la Cheia – După piatră“.
Amintim, de asemenea, „Festivalul Fiii Muntelui“ din lunile iulie-august, cand are loc un concurs de muzică populară.

Sursa: Catalogul ahbitatelor, speciilor și siturilor- Natura 2000 în România.

Autorul articolului: Dan Moisa