Clubul Montan Apuseni

Muntii Ciucas

Munții Ciucaș

Munții Ciucaș

Munții Ciucaș- acces auto, trasee turistice, descriere

Excursie în Munții Ciucaș

Muntii Ciucas

Muntii Ciucas

Munții Ciucaș așa cum i-am văzut în excursia din 10-12 septembrie 2021 organizată de către Clubul Montan Apuseni.

Munții Ciucaș se se află la limta județelor Brașov si Prahova și fac parte din Carpații Orientali, subgurupa Carpaților de Curbură.

Cel mai înalt vârf al Munților Ciucaș este Vf. Ciucaș 1954.

 

Acces auto

Cel mai ușor se poate ajunge de pe DN1A, Brașov- Cheia-Ploiești. Cazare se poate găsi în staținea Cheia sau la Cabana Muntele Ciucaș. Din păcate la Muntele Roșu vechea cabană este în paragină.

 

Trasee turistice marcate în Ciucaș

Trasee cu plecare din Cheia
– Cheia- Pasul Bratocea 1267 m- Muntele Bratocea 1780 m- vf. Ciucaș 1959 m- Cabana Ciucaș 1550m
Durata: 7- 8 ore. Marcaj: bandă albastră
– Cheia- Valea Berii- Fântâna Nicolae Ioan, 1162 m- Cabana Ciucaș, 1550 m- Vârful Ciucaș, 1959 m
Marcaj: cruce albastră. Durata: 3,5- 4 ore
– Cheia- Muntele Balabanul 1209 m- fosta Cabană „Muntele Roșu” 1260 m- Fântâna Niculae Ioan (Valea Berii) 1162 m- Cabana Ciucaș 1550 m- Vârful Ciucaș 1959 m
Marcaj: bandă galbenă. Durata: 3,5- 4 ore

Vf. Ciucas 1954m

Vf. Ciucas 1954m

– Cheia- Culmea Buzăianului 1219 m- Poiana Stânii 927 m
Marcaj: bandă albastră. Durata: 2- 2,5 ore
– Cheia- Culmea Buzăianului 1219 m- Zăganul 1785 m- Gropșoarele 1882 m- Culmea Stâncoasă 1730 m- Cabana Ciucaș 1550 m- Vârful Ciucaș 1959 m
Marcaj: bandă roșie. Durata: 7- 8 ore până la Cabana Ciucaș

Ciucas- Tigaile Mari

Ciucas- Tigaile Mari

Alte trasee din Ciucaș

-Fosta Cabană „Muntele Roșu” 1260 m- Culmea Gropșoarele 1882 m
Marcaj: triunghi roșu. Durata: 1,5- 2 ore
– fosta Cabană „Muntele Roșu” 1260 m- Valea Berii
Marcaj: punct roșu. Durata: 30 minute
-Poiana Stânii 972 m- Valea și Cheile Stânii- Curmatura Stânii- Cabana Ciucaș1550 m- Vârful Ciucaș 1959 m
Marcaj: bandă albastră. Durata: 5- 5,5 ore
-Vama Buzăului- Muntele Strâmbu- Poiana Piatra Laptelui- Izvorul Hoțului
Marcaj: cruce albastră pînă la Izvorul Hoțului, mai departe, până la Cabana Ciucaș, bandă albastră. Durata: 5,5- 6 ore
-Poiana Delghiului- Plaiul Domnesc- Șaua Ciucașului- Vârful Ciucaș
Marcaj: bandă roșie. Durata: 4- 4,5 ore
-Podul Teslei 847 m- Poaina Teslei 1429 m- Vârful Ciucaș 1959 m- Cabana Ciucaș, 1550 m
Marcaj: cruce roșie. Durata: 4- 5 ore
7. Cabana Babarunca 872 m- Piciorul Teslei 1207 m.
Marcaj: bandă roșie. Durata: 1- 1,5 ore

Trasee turistice Ciucas

Trasee turistice Ciucas

Descrierea Munților Ciucaș

Din punct de vedere geologic, Munții Ciucaș sunt compuși din flișuri- șisturi, gresii, marnocalcare. Masivul se remarc prin stâncării cu forme deosebite: turnuri, ciuperci de piatră, abrupturi și creste. Cele mai cunoscute stâncării sunt Babele la sfat, Mâna Dracului, Tigăile Mici și Tigăile Mari, Sfinxul Bratocei, Colții Zăganu, Vf. Zăganu etc. Cele mai înalte vârfuri sunt Vf. Ciucaș 1954m, Vf. Gropșoarele 1883m, Vf. Muntele Roșu 1765m, Vf. Zăganu 1817m.

 

Masivul Ciucaș este o arie protejată inclusă în rețeaua Natura 2000, pentru conservarea biodiversității și menținerii într-o stare favorabilă de conservare a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale aflate în arealul zonei protejate. Masivul este unul cu o biodiversitate floristică și daunistică ridicată, adăpostind 22 tipuri de habitate și o mulțime de specii rare, protejate sau pe cale de dispariție.

Floare de colti

Leontopodium alpinum- floare de colti

Câteva specii caracteristice de arbori și arbuști: -brad, molid, pin de pădure, larice, tisă, fag, gorun, stejar, carpen, paltin de munte, arțar, tei, frasin, jugastru, mesteacăn, ulm, arțar, salcie albă, răchită, arin de munte, arin negru, jneapăn, ienupăr, smârdar , alun, scoruș-gecesc, păducel, merișor. Iată și cîteva exemple de specii de plante ocrotitie: clopoțelul de munte, churechiul de munte, papucul doamnei, floarea reginei, floare de colț, piciorul cocoșului de munte, iarba osului, stânjenel mic de munte, ochelariță, crucea voinicului, luntricică galbenă, cimbrișor de câmp, cornuț de munte.

Specii de mamifere ocrotitie: urs brun, cerb, capră neagră, căprioară, mistreț, lup cenușiu, râs , pisică sălbatică , jder de copac, vidră de râu, pârșul de alun, șoarecele pitic, chițcanul de pădure, liliacul urecheat , liliacul urecheat cenușiu, liliacul comun, liliacul mic cu potcoavă.

Specii de păsări prezente: ieruncă, cocoș de munte, ciuf-de-pădure, corb, vânturelul roșu, codroș de munte, șoim călător, brumăriță de stâncă, cristel-de-câmp, stăncuță, porumbel gulerat, ciocârlie-de-câmp, acvilă-țipătoare-mică, acvilă de munte, șorecar comun, șorecar-încălțat, sticlete , pupăză , cuc , mierlă , mierlă de apă , erete-vânăt, scatiu , sfrâncioc-roșiatic, presură galbenă, codobatură , fluierar-de-zăvoi, huhurez-mare pitulice, ciocârlan, ciuvică, minuniță.

Crocus banatica

Crocus banatica- brandusa de toamna

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reptile și amfibieni: șarpele de alun, șopârla de ziduri, șopârla de munte , ivorașul-cu-burta-galbenă, salamandra carpatică, brotacul-verde-de-copac, broasca-roșie-de-pădure; Pești cu specii de: mreană vânătă, zglăvoacă, păstrăv; Nevertebrate: racul-de-râu, melci (trei specii unice în lume), moluște insecte rare sau fluturi.

Cabana Ciucas

Cabana Vf. Ciucas

Pentru mai multe informații despre drumețiile noastre te așteptăm pe https://clubapuseni.ro/

Aici găsești un album complet al excursiei din 10-12 septembrie 2021

Dan Moisa, 17 septembrie 2021

Leave a reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.