Clubul Montan Apuseni

Excursii la munte

Jurnal de de iarnă la Cheia- Pe urmele eremiților

Drumeție în Munții Apuseni 2021

O nouă excursie în Munții Apuseni, de data aceasta la cabana Clubului Montan Apuseni

Jurnal de de iarnă la Cheia- Pe urmele eremiților

Marți
Profitând de câteva zile mai lejere, luni pornesc împreună cu Mihai spre Cheia, unde se află Baza Clubului. Cheia este satul izolat din Munții Apuseni, unde se ajunge doar pe jos, prin pădure.
Plec din Cluj la 7 cu mașina și la ora 7.30 deja ne făceam ultimele cumpărături din Turda: mici, 30 de ouă, cârnaț, iaurt, ciuperci și nelipsita bere.
Din Aiud începem urcușul pe Transalpina de Apuseni, așa cum îî spun cei care lucrează la reabilitatrea drumului. Avem de parcurs 24 km prin pădure, în urcuș susținut, cu multe serpentine. Drumul este plin de mâzgă și pe traseu găsim o mulțime de utilaje care transportă pietriș și pregătesc drumul de asfaltare. După 30 de minute prin pădure ajungem la 900m altitudine, de unde zărim crestele Pietrei Cetii, ale Cheilor Mănăstirii iar în spate ale Cheilor Rîmețului. Un peisaj deosebit, cum rar se vede în Apuseni. Suntem în 3 februarie iar temperatura este de 8 grade Celsius!
Trecem și prin centrul comunal al comunei Rîmeț și ne continuăm înaintarea pe drumul pietruit, nivelat dar plin de noroi. De la 1000m altitidine găsim urme ale zăpezii de săptămânile trecute. În porțiunea dintre Rîmeț și Brădești ajungem la 1100m altitudine și pe drum mai sunt urme ale zăpezii îndepărtate cu lama. O vreme umedă dar caldă ne întâmpină în Brădești, satul situat la 1000m altitudine, unde lăsăm mașina. Ne pregătim 20 de minute de plecare, căci avem multe de cărat. Începem coborârea spre cabană, care se află în vale, prin satul cu 5-6 case și apoi pe râu în jos, prin pădure. Am fost prevăzători și ne-am luat cizmele de cauciuc iar pe drum alegrea se va dovedi potrivită. Avem de traversat pârâul de 5-6 ori direct prin vad și apa depășește 10 cm, nu mai sunt pietre deasupra apei, ca și azi-vară.

/vc_column_text][/vc_column]

[/vc_row]

Trecem pe la cascadele din pădure care vin de la peștera pe care puțini o cunosc, din abrupăturile Tarcăului și ne continuăm traversarea pârâului până când ajungem la confluența cu pârâul Geogel, care aduce un debit sporit de apă. Cu greu trecem prin apă fără să ne udăm și de aici mai trecem pe lângă 3 gospodării nelocuite. Tanti Laurica este în vârstă și s-a mutat la oraș dar casa este în continuare bine întreținută. Apoi ne apropiem de centrul satului, unde ne întâmpină vecinul Gabi, bucureșteanul mutat la țară cu trandiționalul:
-Salut țărane!
Răspunsul meu, tot tradițional este:
-Salut mocane!
Ajungem la baza clubului, fosta școală elementară din satul Cheia, un sat care nu a avut nciciodată electricitate. Aici ne întâmpină prietenul nostru Fane, cel care locuiește periodic la școală, cum îî spunem noi.
Începînd cu anul 1997 de când am obținut spre folosiță clădirea fostei școli de la Primăria Rîmeț, facem lucrări de întreținere a acesteia. Am reparat uși, ferestre și mai ales acoperișul degrardat iar meșterul Fane se ocupă de reparațiile necesare. Avem un panou fotovoltaic pentru o sursă de iluminat și încărcat telefoanele și din păcate de 7-8 ani avem si semnal le telefoane! Înainte nu era semnal, eram complet izolați.
După ce ne lăsăm bagajele ne întâlnim și cu vecina Eliane Ysabel, stabilită de o perioadă de un timp la Cheia, ea venind din… Berlin.
Ne testam abilitățile în engleză și ne bucurăm de aerul curat din mijlocul munților. Suntem la intrarea amonte a Cheilor Rîmețului iar cabana este străjuită de versanții impunători ai cheilor, care se ricică cu peste 500m diferență de nivel deasupra văii. Școala este situată la conflueța văii Cheia cu Valea Mănăstirii iar peisajul este absolut încântător: păduri, apă, stânci, abtupturi, piscuri calcaroase. Ne aflăm în mijlocul a două situri Natura 2000:
-situl Natura 2000 Trascău care adăposștește o serie de habitate și specii rare și protejate de plante și animale
-Situl Natura 2000 Munții Trascăului care adăpostește o mulțime de specii de păsări protejate și rare.
Nu am să enumăr aici speciile protejate și rare căci sunt prea multe și le poți găsi pe net, dar vreau să menționez că specia reprezentativă a acestui masiv, Trascău o reprezintă acvila de munte Aquila chrysaetos, o specie proteajată la nivel european și cu populații mari în această zonă.

Aici poți găsi o descriere a Munților Trascău.

Suntem îm mijlocul Masivului Trascău și suntem în mijlocul unei cetăți calcaroase formate de cele două șiruri paralele ale muntelui. Spre est se află Vf. Tarcău 1227m, cel ma înalt din această zonă, care se continuă cu Cheile Rîmețului si apoi cu Vf. Piatra din Chei 1173m. Spre vest suntem prinși în cleștele format de creasta calcaroasă care formează Cheile Geogelului și apoi Cheile Bălții. În prelungire, Cheile Pravului sunt ascunse în mijlocul acestui masiv calcaros! Așadar, avem 4 chei în apropiere, la maxim un km de mers de la Cheia.
Dar să reluăm povestea. Suntem întâmpinați și de câinii vecinilor, Nanuka, Bella și Urechilă, cu care ne jucăm, bucuroși că i-am revăzut. Ne bucură să revedem și caii lui Gabi, avem un nou mânz.
Ne punem la poveși cu toții, pregătiți să aniversăm, co o mică întârziere de două săptămâni (că doar suntem ardeleni) ziua de naștere a lui Fane!

/vc_column_text]

Ne bucurăm de privilegiul de a respira aer curat, fără mască, în mijlocul naturii. Ca să ne punem în mișcare organismul mai căpăm câteva lemne pentru soba de teracotă. Ne bucurăm că a crescut ziua, căci la Cheia, pe timpul iernii poți vedea soarele mai puțin de 3 ore.
Seara ne găsește în camera-dormitor, la căldură și la o poveste. Punem la cale o mică petrecere căci poimâine e și ziua lui Eliane și de asemenea pregătim o drumeție pe abrupturile masivului.

Miercuri- Joi, zile cu ploi
Au urmat două zile cu averse de ploaie cum numai vara vezi, ceea ce a dus la creșterea nivelului apelor. Am ieșit prin curte, am cărat lemne, am citit, ba chiar am și dormit de amiază, ceea ce nu se întâmplă pe acasă.
Ne căutăm de lucru și Gabi ne solicită să montăm o tiroliană din oțel pentru a putea trece lemnele sparte pe partea opusă a râului.
După multe tensionări ale cablului reușim să montăm instalația. Mai tragem ceva lemne de foc din împrejurimi, din copacii căzuți și uscați care se află la margina pădurii.

Vineri
Gabi pleacă cu calul la Cheia, de unde are de adus ceva cereale pentru cai, așa că îl rugăm să ne aducă și nouă “doza de vaccin” pentru rapel, adică ceva bere. Noi dăm un tur prin gospodăria tradițională a lui Gabi, profitând de vremea primăvăratică. Copii lui Gabi sunt la oraș, în vacanță. Pregătim și tradiționalul grătar cu mici și ciuperci, devenit deja marcă înregistrată Cheia. Între timp, câteva averse de ploaie de primăvară cresc debitele râurilor. Noi mergem pe mal și admirăm varietatea de pietre colorate, ba Mihai mai și adună câteva pietre deosebite.
Seara ne adunăm la școală să aniversăm ziua lui Eliane, care ne pregătește clătite cu mere, o rețetă tradițională ardelenească sugerată de către Mihai. Avem muzică folk la boxă, un pahar de bere sau vin și ceva whisky. Dezmăț!

Sâmbătă
Azi e zi de excursie! Pentru că am stat mai mult seara la povești, plecăm doar pe la 10, după ce Gabi și-a rezolvat și problemele cu hrănirea cailor. Fiind foarte cald pentru această perioadă i-a închis în țarc, unde mai aveau ceva fân cosit din vară. În plus, iarba a început să prindă culoare, exact atât cât să aibă caii de lucru.
Plecăm 4 persoane iar Fane rămâne la cabană. Pe drum constatăm că și cei 3 câini au venit după noi și ne întrbăm dacă vor reuși să ne urmeze prin abrupturi și stâncării. Începem un urcuș abrupt pe pajiște și identificăm speciile de arbori din drumul nostru. Astfel, găsim mesteceni, pini, frasini goruni și arini.
Întrăm în pădure pe o porțiune cu multe căzătări și ajungem la baza unor pereți de stîncă ce par să ne oprească înaintarea, formând o cetate în mijlocul pădurii. Urcăm susținut pe trasee paralele și descoperim câteva stânci ieșite deasupra pădurii de unde avem peisaje deosebite asupra satului Cheia, a Cheilor Geogelului și Cheilor Pravului. Peste Cheile Geogelului zărim satul Ponor și în depărtare, înzăpezit Muntele Ponorului. În apropiere zărim vârful impunător al Pietrei Nicaia- 1009 m.
Ne continuăm urcușul și ajungem la zona pe care am mai vizitat-o în urmă cu doi ani, unde am găsit ceva fenomene carstice, adică o mică dolină și pe funcul ei o peșteră-aven. Aici găsim și o cruce de lemn improvizată și două bidoane mici cu apă, semn că un pustnic a avut adăpost temporar în această zonă. Se știe că în această zonă și-au găsit de-a lungul timpului adăpost mulți pustnici iar două dintre grote le mai cunoșteam și noi din explorările anterioare.

c_column_text]

De altfel și numele Rîmeț provine de la călugării eremiți, stabiliți aici prin secolul XIV, care au săpat o mulțime de chilii în zonă.
În DEX, definiția cuvântului eremit este: solitar, (persoană) care se retrage într-un loc pustiu pentru a se consacra unei vieți austere, închinată rugăciunii. De alfel, în zonă se află și cea mai veche mănăstire din Ardeal- Mănăstirea Rîmeț, atestată la 1377.
Ca o completare, din Cheia a plecat și Părintele Praja, un pustnic faimos al Apusneilor despre a cărui viață puteți afla informații aici.
Gabi și Mihai intră în fisură, care continuă câțiva metri și este fără îndoială rezultatul coroziunii apei asupra rocilor calcaroase. Cățeii se distrează de minune în această aventură, parcă ar fi niște copii care sunt duși prima dată în excursie la munte de către părinți.

Să fi fost aceasta una din grotele unde a stat și Părintele Praja? Iată un scurt fragment dintr-o carte:

“Dupa o perioada de cativa ani petrecuti in manastire, Fratele Aurel a primit binecuvantarea staretului si duhovnicului sau de a se retrage din cand in cand din obste, la “liniste”, sa stea (de fapt sa se nevoiasca) in padure; se adapostea in colibe foarte simple, pe care si le facea singur. Insa de multe ori statea prin diferitele pesteri naturale aflate in stancile din preajma manastirii, sau in Cheile Rametului, locuri binecunoscute lui, inca din vremea copilariei. Petrecerea lui in aceste colibe sau pesteri era intr-adevar pustniceasca. Niciodata nu avea ceva in plus in afara de hainele sale simple pe care le purta tot timpul. Nu avea patura, rogojina si nici macar un pat de scandura; de perna nici nu putea fi vorba. Dormea pe frunze, pe fan sau direct pe pamant ori pe piatra. Tot ce avea era traista sau desaga cu carti de care nu se despartea niciodata. De multe ori nu avea nici macar un vas pentru apa, pe care ii placea sa o bea cu pumnii direct din izvor dupa ce manca paine uscata sau fructe.” Părintele Arsenie Praja pustnicul- Arhim. Nicodim Dimulescu.

Varianta electronică a cărții o puteți consulta aici.

Studiem în detaliu zona, situată la altitudinea de 860m, deasupra văii, cu un punct de belvedere superb. Practic, poți să vezi tot ce mișcă pe distanțe mari în vale, fără să fii observat.
Coborâm din “cetate” pentru a merge spre creasta Tarcăului, cum numesc localnicii vârful și mergem pe grohotișuri, paralel cu o creastă. Descoperim în curând o cărare bine conturată, care în mod cert nu este făcută de animale. Pietrele mari se află înșirate pe margine, astfel încât să poți păși în siguranță. Cărarea începea doar de la refugiu în sus, astfel că deducem că accesul se făcea exclusiv de pe munte.
După un urcuș susținut printre tufișuri înțepătoare, ieșim pe platoul de deasupra, situat la peste 1000m altitudine. Este marginea vestică a uriașei doline care se întinde de-a lungul Cheilor Rîmețului, despărțind vf. Trascău de creasta zimțată a Cheilor. Facem o pauză de admirat peisajele deosebite și simțim asprimea vremii: dacă până acum a fost plăcut, sus suflă un vânt rece și stratul de nori este foarte jos. Mă duc înainte să caut ieșirea de pe un alt traseu parcurs în tinerețe de la Cheia și constat că e foarte abrupt. Împreună cu Mihai și cu câinele Urechilă decidem să parcurgem uriașa dolină pentru a vedea abrupturile estice, spre Cheile Mănăstirii. Gabi și Eliane rămăm în zonă iar noi ne strecurăm printre puținele pete de zăpadă. Constatăm distrugerile făcute în rîndul fagilor de către incendiile pășunii de acum câțiva ani și ajungem la un abrupt de peste 50m, în căutarea unui traseu de coborâre. Cu greu, zărim o urmă de potecă pe unde îmi amintesc că am coborât acum 18 ani în drum spre Mănăstirea Rîmeț, unde trebuia să prindem autobuzul de ora 5. Mai facem câteva poze admirând Cheile Mănăstirii și ne pornim înapoi. Ceilalți doi plecaseră înainte și noi am schimbat puțin traseul la coborâre, spre a explora zona. Este o zonă abruptă, sălbatică, foarte puțin umblată de către oameni. În schimb începând de la grotă în sus am mers încontinuu pe balegi de urs, e drept, mai vechi.
Dacă urcușul a fost abrupt, coborârea e foarte solicitantă, rocile sunt ude și peste ele pământul este alunecos. Mă țin cu mâna de toate tufele ivite în cale și colectez in degete spini de Rosa spinosissima, trandafirul Trascaului și de porumbar.
Ca bonus, lăsăm puțin deoparte traseul de coborâre de la grotă și mergem câțiva zeci de metri prin doborâturi. Nasol, mai rău se poate doar prin urzici, vara!
La ieșirea din pădure constatăm că și ceilalți doi se află în apropiere, astfel că ajungem cu toții în același timp la bază. Suntem obosiți dar mulțumiți de efortul fizic depus și de cele descoperite!
La întoarcere ne întâlnim cu Radu, Mihai și Sebi, prietenii din Orăștie care sosiseră de curând la cabană, tot prin Brădești. Radu a venit și cu patrupedul său, labradorul Codi. Stăm la foc și depănăm amintiri, ascultăm folk și ne povestim unii altora pe unde am fost și ce am mai făcut. Ne administrăm și a treia doză de vaccin, cu măsură- doar că măsura diferă, în funcție de persoană!

Duminică
Dimieața la 7.30 pun de cafea și îi trezesc pe toți cu aroma cafelei fierbinți. Îl scot pe Codi la plimbarea de dimineață, mai ciugulim puțin și gata de drum!

c_column_text]

Ne luăm rămas bun de la ceilalți și pe la 10 o întindem spre Brădești împreună cu Gabi, pe care îl ducem la Aiud, la copii. Mai admirăm cascadele din pădure și discutăm despre cele 11 mori de apă din anii ’70, care erau faima satului Cheia. Ajungem la Brădești unde conversăm cu cele două persoane întâlnite la magazin și plecăm. Un soare de primăvară ne însoțește până coborâm în oraș, unde dăm de ceața clasică din lunca Mureșului.
Îi spunem la revedere lui Gabi și ne îndreptăm spre Turda, unde îl las pe Mihai, nu înainte de a trece pe la o spălătorie automată căci mașina era așa de murdară de nu mai vedeam pe geamuri și nu se mai vedeau numerele și semnalizatoarele. Ajung acasă și mă gândesc cu nostalgie și plăcere la zilele petrecute în natură și constat cu surprindere că după 6 zile departe de binefacerile civilizației culorile televizorului mi se par mai aprinse!
Notă finală:
– pe timpul șederii noastre la Cheia nici o altă persoană nu a trecut prin sat.
-traseul descris este un traseu nemarcat, cu porțiuni abrupte, nerecomandat turiștilor.
-cei 3 prieteni din Orăștie au plecat de la Cheia mai târziu, urmând traseul nostru printre abrupturi și ieșind la mașini în Bărădești.
Nota notei finale:
-deja îmi este dor de Cheia!

Galerie cu imagini găsești aici.

Dan Moisa, 11 februarie 2021

Leave a reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.