Excursie de o zi în Munții Apuseni
Excursie la Vârful Lespezi și Peștera Șușman, sâmbătă 4 decembrie 2021
Te invităm la o drumeție de toamnă într-un masiv calcaros.
Masivul Vlădeasa ascunde la poalele sale o zonă carstică puțin cunoscută, umbrită de apropierea de Cascada Răchițele.
Vom face mai multe trasee scurte în zonă pentru a descoperi aceste frumuseți.
Excursia este de nivel mediu și ne va permite să facem mișcare în aer curat, la înălțime, departe de orice sursă de poluare.
Vom descoperi locuri noi, puțin umblate. Pentru ca tu să parcurgi traseul în siguranță vei fi însoțit de către doi organizatori cu experiență care cunosc bine traseul și care vor face să ai parte de o zi de neuitat!
De ce să vii cu noi?
Pentru că alături de noi mergi în siguranță, îndrumat de un ghid cu peste 30 ani de experiență pe munte. Acest lucru îți va permite să admiri peisajele, să identifici specii de plante și animale și să te distrezi!
Imaginea de copertă este doar cu titlu demonstrativ, în acest moment un este zăpadă în zonă.
DATA: Sâmbătă 4 decembrie 2021 ora 9.30-16.00
CONTRIBUȚIA TA: 100 lei.
TRANSPORTUL: se va face cu autoturisme personale.
Locul întîlnire pentru plecarea pe traseu este în satul Răchițele.
Dacă nu ai mijloc de transport te rugăm să te înscrii din timp și îți vom găsi loc în mașinile participanților.
GHID: Dan Moisa
OBIECTIVE:
-Valea Stanciului
-Vârful Lespezi, cu panoramă asupra zonei
-Peștera Șușman, Peștera mică a Lespezilor
-Cascada Răchițele
ÎNSCRIERE:
https://forms.gle/DXUuC6B2dJHCPagMA
Traseul va fi accesibil persoanelor cu o condiție fizică medie și cu echipament corespunzător.
Traseul este unul pitoresc de dificultate medie cu peisaje spectaculoase.
Vom discuta despre biodiversitatea din zonă, pe înțelesul tuturor, cu exemple concrete ale speciilor de plante întâlnite pe traseu! Îți vom arăta multe specii rare și protejate în habitatul lor și te vom duce pe traseu în siguranță!
Vom parcurge zona montană pe timp de toamnă, vei face mișcare în natură, vei învăța ce înseamnă spiritul de echipă și vei cunoaște oameni pasionați de natură!
Pauza de masă o vom face pe munte, cu mâncarea adusă de acasă.
Vă rugăm să veniți echipați cu cele necesare, conform listei, deoarece aceasta este o excursie la munte! Dacă aveți neclarități asupra echipamentului vă rugăm să ne contactați!
După înscriere vei primi un e-mail în care ți se va comunica modalitatea de plată în timp de 48 ore de la primirea acestuia (cont bancar sau Revolut). Neplata la timp duce la pierderea rezervării.
După efecturea plății ești considerat membru susținător al Clubului Montan Apuseni și vei fi invitat în grupul nostru de Facebook, numit Comunitatea Clubul Montan Apuseni, unde vei fi informat despre activtățile noastre.
Te rugăm să dai Particip la evenimentul de pe Facebook, pentru a primi notificările despre excursie.
LOCUL DE ÎNTÎLNIRE:
Locul de întîlnire este în Răchițele, la ora 9.30. Detaliile vor fi comunicate după înscrieire.
Rezervarea locurilor se va face în ordinea achitarii taxei de participare.
Suma depusă nu se returnează indiferent de motiv.
Nu se iau în considerare mesajele trimise pe Facebook sau telefon, pentru orice comunicare vă rugăm să folosiți adresa de e-mail clubapuseni@gmail.com!
Informațiile ulterioare referitoare la excursie vor fi postate pe pagina de Facebook a Clubului Montan Apuseni.
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseul propus, în caz de forță majoră.
Excursia se ține pe orice vreme, deoarece vom merge echipați corespunzător. În caz de vreme complet nefavorabilă anularea excursiei se va face doar în seara de vineri.
În cazul anulării evenimentului din motive de forță majoră organizatorii vor returna integral sumele plătite în maxim 2 zile lucrătoare.
La plecarea în excursie participanții vor semna un contract în care sunt specificate și obligațiile participantului referitoare la parcurgerea traseului. Vă rugăm să aveți în vedere că vom parcurge trasee montane în care trebuie să respectați regulile prezentate și să vă asumați răsunderea pentru acțiunile întreprinse. Aici găsești contractul:
http://clubapuseni.ro/termeni-si-conditii-de-participare/
Efectuarea plății constituie acceptarea condițiilor și termenilor ofertei.
CONTACT:
Ghid: Dan Moisa, tel. 0744 776393, ghid de turism, expert în protecția mediului și cu o experiență de peste 30 ani în drumeții montane.
e-mail: clubapuseni@gmail.com
web: clubapuseni.ro, facebook: Clubul Montan Apuseni.
Data limită de înscriere: vineri 3 decembrie 2021
DIFICULTATEA TRASEULUI: UȘOR-MEDIU
Vom parcurge trasee pe Valea Stanciului pentru a ajunge la puncte de belvedere și a vizita câteva intrări de peșteri.
Vom parcurge un traseu de aproximativ 7 ore, pe poteci marcate, prin pădure, pe pășune și pe drumuri de munte. Dificultatea traseului este dată de unele porțiuni de urcare pe pante abrupte, prin pădure.
Diferență de nivel cumulată: 500m urcare, 500m coborâre.
ECHIPAMENT NECESAR:
-Bocanci impermeabili
-Rucsac de tură- 20-30 litri
-Geacă impermeabilă
-Tricou, bluză de corp din material sintetic
-Pantaloni de munte
-Parazăpezi- bune și petru protecția contra noroiului
-Polar
-Bască de soare, fes, buff- eșarfă
-Pelerină de ploaie
-Șosete de munte
-Frontală
-Băț de drumeție
-Termos cu ceai fierbinte
-Bidon de apă- 1,5 litri
-Cremă de protecție solară
-Trusa medicală
-Briceag
-Fluier
-Trusă necessaire
-Aparat foto
-Telefon
-Mâncare:
-sandviciuri
-biscuiți
-ciocolată
-fructe uscate
-energizante cu magneziu și calciu, vitamine
-fructe: mere, banane, nuci etc
-Echipament de rezervă:
-tricou, șosete, adidași- ramân la mijlocul de transport
Contribuția include un ghid care vă va însoți pe toată durata excursiei. După ce ai completat formularul de înscriere, vei primi un e-mail cu informații privind plata, care trebuie făcută în 48 ore de la primirea răspunsului.
Articole cu informații despre echipament:
-Ce echipament am nevoie la munte: https://clubapuseni.ro/ce-echipament-am-nevoie-pentru-a-merge-la-munte/
-lista cu echipamentul necesar la munte: https://clubapuseni.ro/echipamentul-necesar-excursie-munte/
– alegerea bocancilor: https://clubapuseni.ro/cum-alegem-bocancii-de-munte/
– despre termos: https://clubapuseni.ro/termosul-la-munte/
– sfaturi pentru achizitia unui cort: https://clubapuseni.ro/cum-ne-alegem-cortul-de-mers-la…/
– geaca de puf: https://clubapuseni.ro/geaca-de-puf/
-ce aplicații de mobil folosim la munte: https://clubapuseni.ro/aplicatii-mobil-munte/
AVERTISMENT:
Deoarece este o drumeție la munte vă rugăm să aveți încălțămintea de munte corespunzătoare, astfel ne vom vedea obligați să vă interzicem accesul pe traseu fără a vă returna contribuția!
Vă rugăm să nu veniți cu cizme de piele, boots sau cu pantofi de alergare deoarece acestea nu sunt încălțăminte de munte și nu rezistă la apă, contuzii și frig!
Clubul Montan Apuseni este o asociație care promovează dezvoltarea durabilă în Apuseni prin promovarea turismului responsabil.
Ghidul acestei excursii, Dan Moisa, este expert în Știința Mediului, cu Master în Gestiunea și Protecția Mediului, cu peste 15 proiecte derulate în cadrul Clubului Montan Apuseni, din care 12 ca și coordonator de proiect. Începând din anul 2006 este și ghid de turism, realizând o mulțime de excursii în natură atat pentru turiștii străini cât si pentru turiștii români. În perioada 2005-2010 a fost custode a 3 rezervații naturale din Trascău, având ocazia să pună în practică cele învățate. Pe lângă aceste activități, experiența de peste 30 ani umblați pe munte îi permite să vă ducă în siguranță pe munte și să vă arate multe locuri neumblate din Carpați.